18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAsociația Românilor din Italia nu participă la mitingul diasporei din 10 august

Asociația Românilor din Italia nu participă la mitingul diasporei din 10 august

Membrii Asociației Românilor din Italia și mulți români consideră că acest protest este startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale.

,,Promovarea mitingului are un puternic caracter partizan politic. În același timp, autori cunoscuți sau necunoscuți instigă pe rețelele de socializare la ură, dezbinare și violență. Asociația Românilor din Italia respinge astfel de practici și îndeamnă la respect față de toți cetățenii români.

Refuzăm și de această dată să devenim masă de manevră pentru un partid sau altul. Considerăm că toate partidele și politicienii care s-au succedat la guvernare din 1990 până în prezent sunt responsabili, într-o proporție mai mare sau mai mică, de starea de permanentă tensiune și sărăcie în care se află România.

Desigur că membrii noștri au opțiuni politice pe care și le exprimă atunci când li se oferă condițiile necesare, ceea ce nu s-a întâmplat nici la alegerile din 2009, nici la cele din 2014 și nici la ultimele alegeri parlamentare. Nemulțumirile politice se exprimă la urne. Avem multe de spus partidelor, dar o vom face la vot, pentru noi, nu în piețe, pentru profitorii politici.

Refuzăm să fim o portavoce ținută de mâini nevăzute. Mai degrabă, rolul unei astfel de adunări publice ar trebui să fie conștientizarea problemelor cu care se confruntă românii din țară și din străinătate și coagularea unei liste de rezolvări concrete – ceea ce se pare nu interesează pe nimeni dintre cei care se pretind organizatori.

Nu am participat nici anul trecut la așa-zisul miting al diasporei, pe care l-am considerat – cum îl considerăm și pe cel de anul acesta – o provocare politică cu potențial exploziv de mare risc. Realitatea ne-a dovedit că am avut dreptate. Provocatorii politici, pe de o parte,  și reacția disproporționată a forțelor de ordine, pe de alta, au condus la ciocniri violente, inclusiv la vătămări fizice, precum și la manipulările ulterioare, făcând din acel miting un eșec, din care diaspora nu a avut decât de suferit”, se arată într-un comunicat transmis de AIR.

De asemenea, aceștia resping folosirea în același scop a tragediei de la Caracal. ,,Suntem alături de familiile Alexandrei și Luizei și transmitem tot suportul nostru. Chemăm politicienii să se abțină de a se folosi de drame personale pentru a-și promova interesele electorale de partid.

Față de cele de mai sus, Asociația Românilor din Italia cheamă pe toți cei de bună-credință,  care nu doresc compromiterea imaginii și a adevăratelor deziderate ale românilor din străinătate, să evalueze cu cea mai mare atenție și prudență eventuala chemare de a participa la un asemenea miting deturnabil, luând o decizie în deplină cunoștință de cauză, cu asumarea riscurilor inerente unei aglomerări publice orchestrate, susceptibilă de a degenera într-o pârghie sângeroasă de răsturnări politice”, se mai arată în comunicat.

 

 

Cele mai citite

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...
Ultima oră
Pe aceeași temă