10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiArmata Română trimite parașutiști în Afganistan

Armata Română trimite parașutiști în Afganistan

Ministerul român al Apărării a anunțat oficial că Batalionul 495 Protecția Forței urmează a fi trimis în Afganistan, pentru a participa la misiunea “Resolute Support”.

Denumirea tradițională a acestei unități este Batalionul 495 ”Căpitan Ştefan Şoverth”, iar în interiorul Armatei se știe că el este format din militari parașutiști. Pe timpul misiunii din Afganistan, militarii români vor purta denumirea „Vulturii Negri”.

Batalionul 495 face parte din Brigada 1 Mecanizată „Argedava”, cu sediul la București. Batalionul destinat să fie trimis în Afganistan a fost operaţionalizat în anul 2019. Pe parcursul antrenamentelor din România, militarii au exersat foarte atent și procedurile standard de evacuare a răniților în cazul unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat (DEI), aceasta fiind socotită principala amenințare de-a lungul misiunii din Afganistan.

În acest moment, Armata Română are în Afganistan 762 de militari. Efectivul total al militarilor români aflați în misiuni în străinătate este de 1033.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă