Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Argeş: Percheziţii domiciliare într-un dosar de evaziune fiscală

Poliţiştii argeşeni efectuează, joi, două percheziţii la locuinţele unor persoane şi la sediul unei societăţi comerciale, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul achiziţiilor intracomunitare de autoturisme second-hand, cu un prejudiciu de peste 2,7 milioane de lei.

Share

Rl online 0 comentarii

18.10.2018 - 09:07

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, descinderile au loc în comuna Albeştii de Argeş.

"Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în cursul anului 2015, cei în cauză ar fi achiziţionat autoturisme second-hand din Belgia, Olanda şi Germania, în valoare de peste 10.000.000 de lei, fără a le declara, cu scopul sustragerii de la plata TVA", se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, prejudiciul adus bugetului de stat în urma activităţii infracţionale depăşeşte 2,7 milioane de lei.

După finalizarea percheziţiilor, persoanele vizate vor fi conduse la sediul IPJ Argeş, pentru audieri.

La descinderi participă luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş.

Comentarii

loading...