11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiArafat le recomandă românilor să nu-şi cumpere concedii în străinătate

Arafat le recomandă românilor să nu-şi cumpere concedii în străinătate

 Raed Arafat îi sfătuiește pe cei care intenţionau să plece din ţară să nu îşi facă planuri.

Acesta îi invită pe cei care critică măsurile luate de autorităţi să propună soluţii pentru gestionarea crizei sanitare, el arătând că măsurile impuse de România sunt similare cu cele adoptate de alte state europene şi promite că propunerile primite vor fi analizate.

”Singurul mod prin care putem să trecem prin asta este să lucrăm împreună. Cei care au de criticat, dacă pot să vină cu soluţii mai bune, e foarte bine, să le propună! Dacă nu pot să vină cu soluţii mai bune, atunci să accepte soluţiile care sunt date, iar îndemnarea populaţiei la nerespectarea regulilor înseamnă îndemnarea populaţiei la a deveni, cel puţin unii dintre ei, victimele infecţiei şi poate unele rude ale lor sau chiar ei victime în sensul să-şi piardă viaţa.  Cine are propuneri mai bune, mai consistente, să le propună să le trimită şi putem să le analizăm”, a afirmat secretarul de stat din MAI la TVR.

În ceea ce priveşte eventualele planuri pentru vacanţa de iarnă, oficialul MAI a menţionat, răspunzând unei întrebări, că nu i-ar sfătui pe români să îşi cumpere concedii în străinătate din cauza lipsei de predictibilitate la nivel mondial.

”Vă spun foarte direct şi sincer: hai să ne uităm care e situaţia, nimeni nu ştie ce va fi într-o lună, două, trei. Nimeni. Deci riscul este să-ţi iei bilet, să plăteşti banii şi în final să nu ajungi acolo, cine doreşte să facă ceva mai bine rămâne în ţară şi organizează în ţară, să putem ce putem organiza, dar riscul de a face planuri cu plecat în alte ţări este unul semnificativ, fiecare face cum crede, dar trebuie să înţeleagă că există şi riscul ca ţara respectivă să impună restricţii, nu neapărat România, şi să nu poată să ajungă. Asta realitatea situaţiei în care ne aflăm în acest moment”, a adăugat Raed Arafat.

Cele mai citite

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...
Ultima oră
Pe aceeași temă