Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Arad: Sute de angajaţi au protestat în faţa fabricii de vagoane marfă

Sute de angajaţi au oprit spontan lucrul, joi, şi au protestat în faţa fabricii de vagoane marfă Astra Rail Arad, nemulţumiţi de salarii, ei solicitând o creştere cuprinsă între 30 şi 40 la sută, însă negocierile de până acum cu patronatul nu au avut succes.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 09.05.2019 - 13:25

Angajaţii fabricii au oprit lucrul şi au ieşit în curtea fabricii şi în faţa sediului principal, clădirea "Casa Albă", din Piaţa Gării, din municipiul Arad. Peste 300 de salariaţi s-au aflat în faţa clădirii, scandând că vor salarii mai mari.

Preşedintele Sindicatului Astra Rail Arad, Ionel Rusu, a declarat, pentru AGERPRES, că protestul spontan a avut loc pe fondul eşecului negocierii noului contract colectiv de muncă, în condiţiile în care angajaţii cer majorări salariale.

"Suntem în procedura negocierii contractului colectiv de muncă, care este greoaie pentru că au fost două variante în negocieri, una propusă de sindicat, una propusă de patronat, aceasta din urmă fiind respinsă de către salariaţi prin această manifestaţie spontană. În urma protestului, patronatul şi-a retras propunerea, urmând ca de săptămâna viitoare să continuăm negocierile. Până în 31 mai trebuie semnat acest contract colectiv de muncă, în caz contrar urmând să fie declanşat conflictul de muncă, care este un act civilizat, suntem în Uniunea Europeană şi acţionăm în interesul salariaţilor", a declarat Rusu.

Conform liderului de sindicat, se solicită o creştere salarială de cel puţin 30 de procente.

"Suntem în urmă cu salariile de ani de zile, încă plătim efectul stării de insolvenţă care a fost cu ani de zile în urmă şi am vrea să recuperăm, să ajungem la un alt nivel cu salariul. Propunerea noastră este să abordăm o creştere undeva între 30 şi 40 la sută, pentru că dacă nu ar fi fost insolvenţa în istoria noastră şi am fi mers pe trendul normal, salariile noastre ar fi fost cu 40 la sută mai mari, producţia, productivitatea şi performanţele economice ale fabricii ar fi fost mai mari", a mai spus liderul sindical.

Reprezentanţi din conducerea fabricii au ieşit în faţa protestatarilor şi au spus că vor continua discuţiile cu sindicaliştii pentru a se încerca încheierea unei înţelegeri.

Protestul a durat trei ore şi s-a încheiat fără incidente, urmând ca o întâlnire între angajaţi şi conducere să aibă loc şi vineri. Pe perioada protestului, în fabrică a fost oprit curentul, pentru ca utilajele lăsate nesupravegheate să nu producă accidente.

Astra Rail, care are ca acţionar majoritar (75%) concernul american Greenbrier, are 1.200 de salariaţi în unitatea din municipiul Arad.

Comentarii

loading...