Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Anchetă la Poliţia Locală Buzău după ce o femeie poliţist ar fi ţinut cu forţa doi copii

Conducerea Poliţiei Locale Buzău a început o anchetă internă după ce o femeie, poliţist local, ar fi ţinut cu forţa într-o gheretă doi copii care scăpaseră o minge în curtea unei societăţi locale şi intraseră să o recupereze.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 29.08.2019 - 18:38

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de conducerea Poliţiei Locale, incidentul ar fi avut loc marţi, în jurul orei 18.00, când doi copii în vârstă de 8 şi 9 ani au scăpat o minge în curtea S.C Urbis Serv. SRL şi au intrat pentru a o recupera.

"Având în vedere că spaţiul respectiv este obiectiv păzit de către agenţi, personal contractual din cadrul Direcţiei de Poliţie Locală Buzău, există reguli bine stabilite în consemnul particular privind accesul în incinta societăţii respective. Cei doi minori după ce au intrat pentru a recupera mingea au fost observaţi de către agentul de pază, moment în care au fost întrebaţi cu privire la prezenţa lor în curtea obiectivului. Au fost conduşi în punctul de control în vederea stabilirii identităţii, ocazie cu care li s-a adus la cunostinţă că nu au voie să intre în interiorul societăţii putând să solicite verbal mingea, cum s-a întâmplat de mai multe ori", se arată în comunicatul remis de Poliţia Locală.

Conform aceluiaşi comunicat, la scurt timp, unul dintre părinţii copiilor s-a prezentat la poarta de acces unde i s-a explicat ce s-a întâmplat, acesta manifestându-şi dezacordul şi regretul faţă de atitudinea şi comportamentul agentului de pază.

Ulterior, conducerea Poliţiei Locale a decis să facă o anchetă care vizează comportamentul poliţistei.

"Privind modul de acţiune şi comportamentul agentului de pază, a fost demarată o procedură internă de cercetare disciplinară. Direcţia de Poliţie Locală, îşi asumă, regretă şi dă asigurări ferme că îşi va desfăşura în continuare activitatea în slujba şi în interesul buzoienilor", arată sursa citată.

Poliţista şi-a motivat gestul spunând că voia doar să îi legitimeze pe cei mici.

Comentarii

loading...