11.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăȘtirile zileiANALIZĂ. Efectele deciziei CCR privind completurile de trei judecători

ANALIZĂ. Efectele deciziei CCR privind completurile de trei judecători

Procesele inculpaţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), condamnaţi în primă instanţă până pe 23 ianuarie 2019 de completuri de trei judecători, dar care nu au o sentinţă definitivă, vor fi rejudecate, a decis Curtea Constituțională (CCR). 

CCR a admis sesizarea privind conflictul dintre Parlament şi ICCJ pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupţie, obiecţie făcută de Florin Iordache.

Darius Vâlcov, fost ministru de Finanţe, ar putea fi unul dintre beneficiarii deciziei de miercuri a Curţii Constituţionale. Fostul consilier pe probleme economice al premierului a fost condamnat la 8 ani de închisoare cu executare de un complet de 3 judecători, în primă instanţă, pe 8 februarie 2018.

 

Posibili beneficiari

Şi procesul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, ar putea fi rejudecat. El a fost condamnat, în noiembrie 2016, la o pedeapsă în primă instanţă de 8 ani de închisoare cu executare, de către un complet de 3 judecători, nespecializat pe corupţie. Şi fiul său, fostul deputat PSD Vlad Cosma, inculpat în acelaşi dosar, a fost condamnat tot atunci la o pedeapsă de 5 ani de închisoare, de către acelaşi complet.

De asemenea, fiica fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, deputatul Andreea Cosma, a fost condamnată în decembrie 2018, în primă instanţă, tot de către un complet de 3 judecători nespecializat pe corupţie, la 4 ani de închisoare.

O astfel de hotărâre l-ar fi putut scăpa pe Liviu Dragnea de condamnarea la trei ani și jumătate de închisoare în procesul angajărilor fictive, dar acum nu mai poate fi folosită, în condițiile în care există o sentință definitivă. Avocata lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, a declarat că așteaptă motivarea Curții Constituționale, de unde va afla și care sunt limitele, după care va decide ce demersuri va face.

 

Achitările, în vizor

Pe de altă parte, şi procesele celor achitaţi de completurile de 3 judecători ar trebui, în mod normal, rejudecate. Ar putea fi cazul dosarului „Rovinari–Turceni”, în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, pe 10 mai 2018, în primă instanţă, achitarea fostului premier Victor Ponta şi a fostului ministru al Transporturilor, Dan Şova. În acelaşi dosar au fost achitaţi, în primă instanţă, şi Laurenţiu Ciurel, fost director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, şi Laurenţiu Graure, fost director economic al CET.

 

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Tehnologia europeană din spatele mașinilor zburătoare a fost vândută în China

Tehnologia din spatele mașinilor zburătoare, dezvoltată inițial și testată cu succes în Europa, a fost cumpărată de o firmă chineză, notează BBC. Propulsat de un...

Premierul României, mesaj de Ziua Unirii cu Basarabia: “Istoria secolului trecut ne-a croit din nou destine diferite”

Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Unirii Basarabiei cu România, 27 martie, mesaj în care afirmă că "Istoria secolului trecut...

Endrick, la doar 17 ani, are o iubită model. Momente inedite după Spania – Brazilia

Tânărul fotbalist Endrick, în vârstă de doar 17 ani, a reușit să strălucească din nou în tricoul naționalei Braziliei, de această dată într-un meci...
Ultima oră
Pe aceeași temă