11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAlegeri.18.987.675 de persoane, numărul total de alegători înscrişi în Registrul electoral

Alegeri.18.987.675 de persoane, numărul total de alegători înscrişi în Registrul electoral

Din totalul de alegători înscrişi în Registrul electoral, exceptându-i pe cei cu drepturile de vot radiate, un număr de 700.843 de cetăţeni români cu drept de vot au domiciliul sau reşedinţa în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS.

Numărul total de alegători români înscrişi în listele electorale permanente (persoane care au domiciliul sau reşedinţa în România) este 18.267.997 de persoane.

Situaţia privind cetăţenii cu drept de vot la alegerea membrilor din România în Parlamentul European:

În urma comunicărilor primite din partea instituţiilor cu atribuţii similare ale statelor membre UE privind cetăţenii români care s-au înscris pe listele de votare ale acestor state, au fost identificate în Registrul Electoral 454 de persoane. Dintre acestea, 379 se aflau pe listele electorale permanente, având domiciliul sau reşedinţa în ţară şi au fost radiate de pe listele aferente scrutinului europarlamentar, iar 75 se regăsesc în evidenţa cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate.

Toate cele 454 de persoane vor apărea în evidenţa dedicată din Sistemul de monitorizare a prezenţei la vot şi prevenire a votului ilegal (SIMPV) pentru alegerile europarlamentare şi au fost transmise către Biroul electoral nr. 48 pentru secţiile de votare din străinătate.

Mai menţionăm că în listele electorale speciale s-au înscris 114 cetăţeni comunitari care şi-au exprimat dorinţa de a vota pentru reprezentanţii din România în Parlamentul European.

După efectuarea tuturor actualizărilor, listele electorale pentru alegerile europarlamentare se prezintă astfel:

Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente (LEP) este de 18.267.618 persoane;

Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale speciale (LES) este 114 persoane;

Numărul total de cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate cu drept de vot la acest scrutin este de 700.768 de persoane.

Situaţia privind cetăţenii cu drept de vot la Referendumul naţional:

La generarea listelor electorale permanente pentru referendumul naţional consultativ convocat de preşedintele României, nu au fost radiaţi din liste cei 379 de cetăţeni români care s-au înscris pe listele de votare ale altor state a vota reprezentanţii acestora în Parlamentul European. Precizăm, de asemenea, că nu există posibilitatea ca un cetăţean comunitar să voteze la acest scrutin.

Prin urmare, pentru referendumul naţional, numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente (LEP) este 18.267.997 de persoane.

Pe lângă aceştia, în Registrul Electoral mai figurează 700.843 cetăţeni români cu domiciliul în străinătate care au drept de vot la acest scrutin.

Cele mai citite

ROCA Investments înregistrează creștere pentru al șaselea an consecutiv, în pofida unui an plin de provocări, și o valoare de piață de 81,64 mil...

ROCA Investments, cea mai dinamică companie de private equity din România, celebrează șase ani de activitate pe piața locală. Compania anunță o evaluare curentă...

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....
Ultima oră
Pe aceeași temă