21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiALDE a ajuns la Cotroceni

ALDE a ajuns la Cotroceni

Delegaţia ALDE este formată din preşedintele partidului, Călin Popescu-Tăriceanu, secretarul general, Daniel Chiţoiu, vicepreşedintele Graţiela Gavrilescu, deputatul Varujan Vosganian şi senatorul Ionuţ Sibinescu.

Şeful statului a mai avut miercuri consultări cu delegaţia PMP. Tot miercuri, el se va consulta cu reprezentanţii grupului parlamentar Pro Europa, ai grupului parlamentar al minorităţilor naţionale şi ai PSD.

Marţi, preşedintele Klaus Iohannis a discutat cu reprezentanţii PNL, USR şi ai UDMR.

Cele mai citite

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...
Ultima oră
Pe aceeași temă