14.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăȘtirile zileiAlcoolemie record la un biciclist: 4,35 mg/l alcool pur în aerul expirat

Alcoolemie record la un biciclist: 4,35 mg/l alcool pur în aerul expirat

Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat, pe Facebook, că un biciclist din Dâmboviţa a stabilit o alcoolemie record, respectiv 4,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

“Recordul anului, pe bicicletă…4,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta este valoarea cu care a fost înregistrat, aseară, un biciclist, din Dâmboviţa, pe drumurile publice”, a transmis Poliţia Română, pe pagina de Facebook a instituţiei.

Poliţiştii arată că, pe lângă faptul că avea o alcoolemie “la care mulţi oameni ar fi deja în comă alcoolică”, biciclistul nu era nici echipat corespunzător circulaţiei pe timp de noapte.

“Poate el crede că a avut ghinion pentru ca a fost sancţionat, însă norocul lui şi al celorlalţi participanţi la trafic a fost că poliţiştii l-au descoperit în timp util şi toată lumea a ajuns în siguranţă acasă. Căldura cere hidratare, iar hidratarea se face cu apă”, potrivit IGPR.

Cele mai citite

Șefa Administrației Spitalelor București, la DNA

Directorul general al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), Oana Sivache, s-a prezentat la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru a fi audiată...

Mai mulți palestinieni au murit în încercarea de a ajunge la ajutoarele parașutate

Ajutoarele aruncate din avion au căzut în apă. Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, susţine că 18 palestinieni au murit...

Mii de persoane cer demisia la Budapesta premierului Viktor Orban după un caz de corupție

Mii de persoane au manifestat marţi la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orban, după difuzarea unei înregistrări audio care pretinde să dovedească...
Ultima oră
Pe aceeași temă