Alba: Un copil de 8 ani care a plecat de la şcoală şi nu a mai ajuns acasă, dat dispărut

O femeie din Alba-Iulia a sesizat Poliţia, luni seară, despre faptul că fiul său de 8 ani a plecat de la şcoală şi nu a mai revenit. Poliţiştii au demarat căutări şi solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea minorului.

Share

Rl online 0 comentarii

23.09.2019 - 21:47

Poliţiştii din Alba-Iulia au anunţat, luni seară, că au demarat căutări după ce au fost sesizaţi despre dispariţia unui copil de 8 ani.

”La data de 23  septembrie 2019, în jurul orei 20,00, Poliţia Municpiului Alba Iulia a fost sesizată de către o femeie din municipiu, cu privire la faptul că fiul sau, în vârstă de 8 ani, in dimineata zilei de 23 septembrie, în jurul orei 09,00, a plecat de la şcoală şi nu a mai ajuns acasă. Poliţiştii au demarat activităţile de căutare, în vederea depistării minorului, iar acesta a fost dat în urmărire”, a transmis Poliţia Alba.

Găldean Iulian Cristian are 1,30 metri înălţime, 30 de kilograme, păr negru, tuns scurt.

La data dispariţiei, acesta purta pantaloni gri, hanorac alb, cu glugă şi era încălţat cu tenişi.

Persoanele care deţin informaţii care pot conduce la depistarea lui sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.
 

Comentarii