16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAl șaptelea deces în rândul pacienților afectați de incendiul de la "Matei...

Al șaptelea deces în rândul pacienților afectați de incendiul de la “Matei Balș”

Duminică dimineață s-a înregistrat încă un deces în rândul pacienților care erau internați la Institutul “Matei Balș”, în momentul în care a izbucnit incendiul.

Cea de-a șaptea persoană decedată este o femeie în vârstă de 67 de ani, care fusese internată întrucât avea Covid.

“Este vorba despre o pacientă în vârstă de 67 de ani, care a fost internată în pavilionul V al unităţii sanitare, la un etaj superior. Pacienta a fost diagnosticată cu o formă severă de infecţie cu SARS Cov-2, dar stabilă, prezenta comorbidităţi. Conform informării primite de Ministerul Sănătăţii, imediat după incendiu, pacienta a fost mutată într-o secţie ATI a aceluiaşi spital. Pacienta s-a decompensat relativ rapid şi a fost intubată. A decedat în această dimineaţă. În această situaţie, ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului”, a anunțat, duminică, Ministerul Sănătății.

Dintre cele șapte persoane decedate, cinci au murit chiar în timpul incendiului. O altă persoană a murit sâmbătă, iar ultimul deces s-a consemnat duminică.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă