16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAdrian Dobre: Moţiunea de cenzură se joacă la un scor foarte strâns

Adrian Dobre: Moţiunea de cenzură se joacă la un scor foarte strâns

“Pentru prima dată, după foarte mult timp, această moţiune chiar are şanse, chiar se joacă la modul real şi democratic în Parlament. Sigur, mai puţin democratică este vânzarea sau cumpărarea de către Putere a parlamentarilor sau convingerea acestora cu diverse interese materiale, financiare sau de altă natură. Scorul moţiunii este foarte strâns, cu un plus de unu, două, trei, patru voturi, maxim. Se joacă astăzi moţiunea. Dar, după foarte mult timp, chiar are şanse să fie un demers de succes al Opoziţiei”, a afirmat Dobre, la RFI.

Întrebat cum “i-a pierdut” Pro România pe parlamentarii Cornel Itu şi Horia Nasra, care au revenit în grupul PSD, Adrian Dobre a spus: “Noi le-am dat o şansă de a se rupe un pic de trecutul tenebros care a marcat această perioadă. N-au vrut să profite de ea, au mers mai departe în aceeaşi structură, în aceeaşi ecuaţie care i-a consacrat. Bun, foarte bine, fiecare parlamentar merge aşa cum îi dictează conştiinţa”.

“Cert este că noi, la Pro România, avem cei 30 de parlamentari care şi-au asumat, au semnat moţiunea. Ne ţinem de cuvânt în ceea ce priveşte angajamentul de a da jos acest Guvern care trebuie să plece acasă”, a susţinut el.

Cele mai citite

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...
Ultima oră
Pe aceeași temă