9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAccident mortal pe șoseaua Chitilei

Accident mortal pe șoseaua Chitilei

Potrivit sursei citate, în jurul orei 3,00, un şofer în vârstă de 24 ani, care se deplasa pe şoseaua Chitilei dinspre DNCB către Pod Constanţa, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autovehicul condus din sens opus tot de un tânăr în vârstă de 24 ani.

În urma impactului, ambele autovehicule au fost proiectate în afara părţii carosabile iar primul dintre ele a luat foc la compartimentul motor.

“Din accident, a rezultat decesul conducătorului aflat în al doilea auto, după manevre de resuscitare şi rănirea gravă a celuilalt conducător auto, care a fost transportat la Spitalul Elias, acestuia fiindu-i recoltate probe biologice. Se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului rutier”, a precizat Brigada Rutieră.

Cele mai citite

Isărescu: Ne propunem să adâncim şi să extindem colaborarea pe care o avem prin parteneriatul BNR-ASE

Banca Naţională a României îşi propune să adâncească şi să extindă parteneriatul cu Academia de Studii Economice, scopul fiind acela de a construi în...

Parlamentul UE aprobă interzicerea produselor fabricate prin muncă forțată

Parlamentul European a aprobat normele care interzic în UE vânzarea, importul și exportul de bunuri fabricate prin muncă forțată, scrie Reuters. Măsura a fost impusă...

SUA sunt gata să ofere un pachet de ajutor militar de 1 miliard de dolari pentru Ucraina

Statele Unite(SUA) pregătesc un pachet de ajutor militar de 1 miliard de dolari pentru Ucraina, primul care va proveni din proiectul de lege Ucraina-Israel,...
Ultima oră
Pe aceeași temă