Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto: Arhivă

Accident grav în Dolj. Un motociclist a murit, doi răniți sunt în stare critică

Un motociclist în vârstă de 26 de ani a murit, duminică, după ce a lovit o maşină, pe drumul european E79, la Işalniţa, în judeţul Dolj, informează Mediafax.

Share

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 05.08.2018 - 13:14

În urma impactului, autoturismul şi motocicleta au luat foc, iar doi oameni care erau în mașină sunt în stare gravă, fiind solicitat elicopterul SMURD.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că accidentul s-a produs după ce motociclistul în vârstă de 26 de ani a depăşit autoturismul care vira la stânga.

„Un autoturism şi un motociclist se deplasau pe E79 dinspre Craiova spre Işalniţa. Autoturismul a încercat să facă stânga spre ştrand, însă motociclistul se încadrase pentru a efectua depăşirea. În urma impactului a rezultat decesul motociclistului şi rănirea a altor două persoane din autoturism, acestea fiind conştiente”, a afirmat Grădinaru.

În urma impactului, autoturismul şi motocicleta au luat foc.

„La sosirea echipajului de pompieri ardeau şi autoturismul şi motocicleta. La faţa locului erau trei victime dintre care una încarcerată în autoturism. După evaluare s-a constatat că două victime sunt conştiente şi cooperante şi vor fi transportate la spital iar cea de a treia decedată”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Tania Vîlceanu.

Ea a adăugat ca pentru una dintre victimele din maşină a fost solicitat elicopterul SMURD pentru a o transporta la spital.

Comentarii

loading...