12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAccident grav de circulaţie în Hunedoara

Accident grav de circulaţie în Hunedoara

Potrivit primelor verificări ale poliţiştilor, autoturismul în care se aflau cele două femei era condus de un şofer din judeţul Caraş-Severin, iar acesta nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum. Din acest motiv, şoferul a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a lovit de un parapet de protecţie al unui podeţ situat pe partea dreaptă a drumului.

“În urma accidentului, a rezultat rănirea gravă a unei femei în vârstă de 85 de ani şi rănirea uşoară a unei alte femei, în vârstă de 44 de ani, ambele pasagere în autoturism. Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Carla Strujan.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă