13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiA murit părintele Nicolae Bordaşiu

A murit părintele Nicolae Bordaşiu

Părintele Nicolae Bordaşiu s-a născut în satul Sabolciu din judeţul Bihor. A urmat cursurile Facultăţilor de Teologie şi Farmacie din Bucureşti.

Potrivit sursei citate, părintele Nicolae Bordaşiu a făcut parte din grupul de tineri de la “Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim.

Părintele Nicolae Bordaşiu a stat ascuns şapte ani prin satele bihorene, fiind căutat de securitate pentru o condamnare în lipsă la 20 de ani de închisoare. Descoperit şi arestat în 1955, a urmat ani grei de închisoare în Timişoara, Jilava, Oradea şi Aiud, fiind deţinut politic în perioada 1955-1964.

După eliberare a lucrat ca muncitor, apoi tehnician la Institutul Ioan Cantacuzino, unde a făcut parte dintr-un colectiv care a preparat pentru prima oară în România gama globulină din sânge retro-placentar.

A fost hirotonit diacon şi apoi preot, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, în 30 noiembrie 1969. În acest timp a urmat studiile de doctorat la Facultatea de Teologie, având ca îndrumător pe părintele profesor Dumitru Stăniloae.

În 1973 a plecat la studii la Paris, unde a obţinut la Institutul Catolic un “Certificat d’habilitation pour le doctorat de 3-eme cycle”.

Părintele Nicolae Bordaşiu a fost decorat în 2017 cu cea mai înaltă distincţie a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală.

Cele mai citite

Naomi, cea mai cunoscută cântăreață transgender din România, a murit la vârsta de 47 de ani

Naomi, una dintre cele mai emblematice figuri transgender din România, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Ea a fost spitalizată...

Naomi, cea mai cunoscută cântăreață transgender din România, a murit la vârsta de 47 de ani

Naomi, una dintre cele mai emblematice figuri transgender din România, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Ea a fost spitalizată...

Spălătoriile auto, automatele de cafea și sucuri vor trebui să elibereze bon fiscal. Amenzi de peste 8.000 de lei

Automatele de cafea, sucuri sau sandvișuri, precum și spălătoriile auto vor trebui să elibereze bon fiscal, anunță Autoritatea Națională de Administrare Fiscală. După data...
Ultima oră
Pe aceeași temă