20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiA murit fostul judecător Stan Mustață. Era încarcerat pentru luare de mită

A murit fostul judecător Stan Mustață. Era încarcerat pentru luare de mită

Anunţul a fostă făcut la Antena 3 de avocata sa, Lorette Luca.

Aceasta a relatat că Mustaţă a fost transferat la 2,00 noaptea de la Penitenciarul Rahova, la Penitenciarul Giurgiu, deşi starea sa de sănătate era deteriorată. Potrivit avocatei, fostului judecător i s-a făcut şi mai rău, el având blocaj renal, şi a a fost “plimbat prin trei spitale”. La  ultimul dintre acestea, s-a decis să i se facă dializă, însă inima sa a cedat, iar Stan Mustaţă a făcut infarct şi a murit.

Stan Mustaţă a fost condamnat, pe 11 mai 2016, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la opt ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Complicea sa, fosta grefieră Mariana Curea, a primit o pedeapsă de patru ani şi trei luni de închisoare cu executare. Un alt inculpat din dosar, Ion Boraciu, a primit o pedeapsă de şase ani şi şase luni de închisoare, în timp ce Florian Alexandru urmează să execute o pedeapsă de cinci ani şi patru luni închisoare.

Pe fond, la Curtea de Apel, Stan Mustaţă a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani şi opt luni de închisoare pentru fapte de corupţie. Mustaţă şi Curea au fost arestaţi preventiv pe 30 aprilie 2014, printr-o decizie luată de aceeaşi instanţă.

În mai 2014, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Stan Mustaţă, judecător la Curtea de Apel Bucureşti, pentru mai multe fapte de corupţie, după ce ar fi cerut bani, în mai multe rânduri, de la persoane condamnate sau inculpate pentru a da soluţii favorabile acestora. În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în 2013, Stan Mustaţă, împreună cu inculpaţii Boraciu şi Alexandru, a constituit un grup infracţional organizat, gruparea fiind sprijinită de Mariana Curea, în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară.

În acest context, în perioada octombrie 2013 – aprilie 2014, membrii grupului au accesat informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea identificării şi contactării mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă, în scopul pretinderii de la aceştia a unor foloase materiale, în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile, au arătat anchetatorii.

“În ceea ce priveşte modul conspirativ în care comunicau membrii grupului, probaţiunea relevă că aceştia s-au întâlnit într-o locaţie considerată «sigură», ar fi vorbit şoptit, la ureche, atunci când era vorba despre intervenţiile din dosarele penale şi banii pretinşi în legătură cu obţinerea hotărârilor judecătoreşti. De asemenea, când discutau astfel de subiecte, obişnuiau să îndepărteze din cameră telefoanele mobile, în scopul de a nu fi interceptaţi prin intermediul lor. În acelaşi scop, discutau şi în baia imobilului, însă, această ultimă măsură de precauţie a fost ideea judecătorului Mustaţă”, potrivit unui comunicat al DNA.

Cele mai citite

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...

Casa Albă a reprogramat întâlnirea anulată de Netanyahu de la Washington

Decizia vine în contextul în care Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, a anunţat că premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a revenit asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă