10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zilei3.935 de sancțiuni aplicate în timpul acţiunilor pentru limitarea răspândirii coronavirusului

3.935 de sancțiuni aplicate în timpul acţiunilor pentru limitarea răspândirii coronavirusului

Peste 6.600 de poliţişti, împreună cu jandarmi, poliţişti de frontieră, cadre ISU, poliţişti locali, reprezentanţi ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor şi ai autorităţilor publice locale, au desfăşurat 837 de acţiuni de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecţie sanitară la nivel naţional.

Au fost efectuate 61.912 verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse. În urma acţiunilor punctuale de control, au fost aplicate 3.935 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 710.000 de lei.

 

Exemple:

1. CLUJ

La data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 20.30, poliţiştii Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au verificat un local, situat în centrul municipiului Cluj-Napoca, pe strada Fortăreţei, în interiorul căruia, la acel moment, se aflau 7 persoane, nefiind respectate prevederile legale.

Astfel, în urma constatărilor efectuate, în baza Legii nr. 55/2020, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale de 500 de lei fiecăreia dintre persoanele aflate în interiorul localului.

De asemenea, administratorul societăţii a fost sancţionat cu amendă de 1.000 de lei. Totodată, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

2. BUCUREŞTI

În noaptea de 29 spre 30 ianuarie 2021, în jurul orei 00.05, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţiei 20 Poliţie s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că, la o locaţie, se află în desfăşurare un eveniment privat.

Au fost depistate 10 persoane ce nu respectau măsurile de prevenţie a răspândirii virusului SARS-COV-2, toate fiind sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 5.500 de lei, conform prevederilor Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Cele mai citite

Zi perfectă pentru românce la Madrid! Irina Begu și Jaqueline Cristian au obținut victorii importante

Irina Begu s-a calificat în turul secund al turneului WTA 1.000 de la Madrid, în timp ce Jaqueline Cristian a reuşit să acceadă pe...

Șapte răniți după un accident de circulație pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad

Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la...

Pericol de inundații în mai multe județe din România! Hidrologii au emis cod galben și portocaliu

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o avertizare Cod portocaliu de viituri, ce vizează până miercuri dimineaţa râuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă