10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zilei14 percheziții, pentru fapte de corupție. Două, la instituții publice

14 percheziții, pentru fapte de corupție. Două, la instituții publice

Potrivit unui comunicat de presă transmis de DGA, ofiţeri de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciile Judeţene Anticorupţie Braşov, Covasna şi Harghita, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, au desfăşurat pe 21 iunie, pe raza judeţului Braşov, un număr de 14 percheziţii. Au fost vizate două instituţii publice şi trei societăţi comerciale, dintre care una având ca obiect de activitate ”desfăşurare activităţi de pompe funebre” şi nouă la domiciliile unor persoane.

În cauză sunt efectuate acte de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, dare de mită, evaziune fiscală, fals intelectual, fals în înscrisuri oficiale şi abuz în serviciu. Dosarul a fost iniţiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, ca urmare a difuzării unui material în media audio-vizuală, la care, în anul 2017, a fost coroborat un apel la call center anticorupţie al DGA – 088.806.806, conform sursei menţionate.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Brățările personalizate pentru cuplu – Cadoul ideal pentru a celebra iubirea

Într-o lume plină de opțiuni când vine vorba de cadouri, brățările personalizate pentru cupluri se disting ca o alegere plină de semnificație și afecțiune....

Din “Groapă” direct în “Clan”. Marius Manole: “Mă bucur că am ocazia să fac ceea ce îmi place”

Producția de mare succes a PRO TV-ului, serialul "Clanul", se apropie de final. Ultimele episoade aduc situații limită, suspans și personaje noi. Spre exemplu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă