Saptamana care s-a scurs a fost una trista pentru poezia vasluiana. Intamplator sau nu, doi poeti reprezentativi ai Vasluiului s-au nascut in apus de septembrie: Ion Enache pe 27 septembrie 1950, Ion Iancu Lefter pe 28 septembrie 1940. In urma cu niste ani, sfarsitul lunii septembrie se transforma in sarbatoare sublima, in cantec si metafora. Din pacate, destinul celor doi a luat ceva din tristetea toamnei care i-a adus pe lume. Ion Iancu Lefter a fost accidentat mortal pe o trecere de pietoni, la doar cateva saptamani dupa caderea lui Ceausescu, iar Ion Enache, din ce in ce mai bolnav, isi petrece in ultima vreme timpul mai mult prin spitale. Singura lui bucurie este probabil faptul ca in acest an a reusit, gratie sprijinului acordat de doi mari iubitori de literatura, Corneliu Bichinet – presedintele CJ Vaslui si Ioan Mancas – directorul Muzeului Judetean „Stefan cel Mare” Vaslui, sa mai editeze cateva volume de versuri. „Nu a existat un Dostoievski al furnicilor. / (cum adica / o furnica sa se sinchiseasca de sine!) // Nici eu nu cartesc / sunt asemeni celor ce aduc paie / pentru casele de chirpici de langa piramide. (Cum adica / o furnica sa se sinchiseasca de sine!) // Merita si papusarul din subconstient / un cantec: / foaie verde de papirus…” (Ion Enache, „Foaie verde”, din volumul „Abisalom”). Boala care i-a subrezit sanatatea lui Ion Enache l-a impiedicat pe acesta sa participe la actiunile literare din ultima vreme ale creatorilor vasluieni. Iar acestora le e dor de el si de vocea inconfundabila cu care-si recita versurile: „La nunta ta ce-i drept eu am lipsit / eram plecat de fapt la alta nunta / unde miresele se furiseaza-n mit / iar mirii de mirese se-mprumuta”.