Ar avea democrații șanse mai mari dacă ar alege un alt candidat pentru prezidențiale?
În urma dezbaterii televizate organizată de postul CNN săptămâna trecută, care i-a avut ca protagoniști ai scenei politice pe Donald Trump și pe Joe Biden, candidați la alegerile pentru președenția SUA, atât politicieni, cât și alegători, au început să pună la îndoială starea sănătății președintelui american în funcție.
Există parlamentari democrați care și-au exprimat public nemulțumirea referitor la faptul că Joe Biden mai dorește încă un mandat la cârma țării în situația în care acesta a avut, pe alocuri, un discurs incoerent și sincope de memorie. În timp ce o parte dintre aceștia îi cer președintelui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, vicepreședinta Kamala Harris susține că este mândră de Biden și că acesta are sorți de izbândă în lupta cu republicanul Donald Trump.
Ea a declarat pentru postul de televiziune CBS News că:
Joe Biden este candidatul nostru. L-am învins pe Donald Trump o dată și îl vom bate din nou.
Kamala Harris
Liderul de la Casa Albă a precizat, în urma prestației dezastruoase pe care a avut-o la dezbaterea televizată ce a durat 90 de minute, că ,,nu a fost înțelept să călătorească în lume de mai multe ori” înaintea întâlnirii deoarece acest lucru l-a făcut ,,aproape să adoarmă pe scenă”.
Pentru a combate zvonurile conform cărora starea sa de sănătate mentală este îndoielnică, Joe Biden va acorda un interviu la sfârșitul acestei săptămâni postului ABC News și săptămâna viitoare va susține o conferință de presă.
În urma acestor apariții, americanii se vor convinge dacă liderul de la Casa Albă se poate exprima coerent fără prompter, ei fiind singurii care îi pot acorda lui Biden votul de încredere.
Conform sondajelor actuale, Donald Trump ar obține 49% din voturi la alegerile prezidențiale în timp ce rivalul său democrat, Joe Biden, ar atinge pragul de 43% din voturi.