26 C
București
miercuri, 25 septembrie 2024
AcasăSportFotbalTricolorii, la al șaselea turneu continental. Istoria participărilor României la EURO

Tricolorii, la al șaselea turneu continental. Istoria participărilor României la EURO

Echipa națională de fotbal a României va debuta luni la cel de-al șaselea Campionat European din istorie, împotriva puternicei selecționate a Ucrainei.

Din 1960, de la începuturile competiției, și până în prezent, România a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European, iar EURO 2024 reprezintă al șaselea turneu final din palmaresul tricolorilor.

România a ajuns în premieră la un European abia la ediția 1984 din Franța. Atunci, naționala pregătită de Mircea Lucescu s-a calificat de pe primul loc într-o grupă cu Suedia, Cehoslovacia, Italia și Cipru. La turneul final am încheiat în grupe, cu un singur punct, după 1-1 cu Spania, 1-2 cu RFG și 0-1 cu Portugalia.

După alți 12 ani de „secetă”, au urmat singurele Europene consecutive. Edițiile 1996 și 2000, prima cu Anghel Iordănescu pe bancă, iar a doua, cu Emeric Ienei, sunt singurele consecutive când am fost calificați la EURO. La prima am părăsit faza grupelor după 0-1 cu Franța și Bulgaria și 1-2 cu Spania. La a doua am obținut singura victorie din istoria participărilor și am ieșit din grupe după 1-1 cu Germania, 1-2 cu Portugalia și 3-2 cu Anglia, dar am pierdut în „sferturi” cu Italia, scor 0-2. Atunci, Gică Hagi, aflat la ultimul turneu final cu naționala, a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene.

Ultimele trei calificări obținute de România, incluzând aici și EURO 2024, au venit din opt în opt ani: EURO 2008, 2016 și acum 2024. La EURO 2008, tricolorii au avut o prestație onorabilă dar nu au mai reușit să iasă din grupe. A fost 0-0 cu Franța, 1-1 cu Italia și 0-2 cu Olanda pentru naționala pregătită atunci de Victor Pițurcă.

La Europeanul din Franța, cu Anghel Iordănescu selecționer, am pierdut în meciul inaugural al turneului, 1-2 cu Franța, urmând 1-1 cu Elveția și 0-1 cu Albania în grupe.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Cum aduci poveștile preferate ale copiilor la viață prin joacă

Poveștile au o magie aparte pentru cei mici. Ele îi duc în lumi fantastice, pline de aventuri și personaje fermecătoare, care rămân cu ei...

Sabrina Ionescu, eroină în play-off-ul WNBA! New York Liberty avansează în semifinale

Sabrina Ionescu a avut o prestație remarcabilă în meciul de play-off al WNBA, calificându-și echipa, New York Liberty, în semifinale. Miercuri dimineața, jucătoarea de baschet...

Salariile din România au crescut cu 7,5% în 2024, conform unui studiu

Salariile angajaților din România au înregistrat o creștere medie de 7,5% în 2024 comparativ cu anul precedent, potrivit studiului salarial realizat de Mercer Marsh...
Ultima oră
Pe aceeași temă