Studenții înmatriculaţi la programe de studii universitare de licenţă organizate la forma cu frecvenţă pot parcurge cu aprobarea consiliului facultăţii doi ani de studii într-un singur an cu excepţia unor forme de învăţământ, a decis joi Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, prin adoptarea unui amendament la proiectul legii învăţământului universitar.
„Studenţii înmatriculaţi la programe de studii universitare de licenţă organizate la forma cu frecvenţă pot parcurge cu aprobarea consiliului facultăţii doi ani de studii într-un singur an cu excepţia programelor de studii din domeniile medico-farmaceutice militar de informaţii de ordine publică şi de securitate naţională şi a ultimului an de studii în condiţiile prevăzute de regulamentele de organizare şi desfăşurare a programelor de studii şi cu respectarea legislaţiei în vigoare”, prevede amendamentul asumat şi adoptat de Comisie, conform agerpres.ro.
Studenții pot parcurge acum doi ani într-un singur an, dar alte amendamente propuse de USR au fost respinse
Comisia a respins, pe de altă parte, un amendament al USR referitor la analizele de plagiat în tezele de doctorat: „Instituţiile de învăţământ superior sunt obligate să realizeze publicarea, în format digital, în cadrul Registrului Educaţional Integrat, gestionat de UEFISCDI, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în domeniul drepturilor de autor, a tuturor tezelor de doctorat începând cu anul 1990 şi până în prezent”. Iniţiatorii au adus drept argument creşterea transparentizării, accesarea liberă a documentaţiilor pentru analiză de plagiat, pentru folosirea surselor, inspiraţie.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!