4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăPoliticăCei 30 de eurodeputați români sunt chemați să susțină intrarea României în...

Cei 30 de eurodeputați români sunt chemați să susțină intrarea României în Schengen

Cei circa 30 de eurodeputați români, membri în Parlamentul European, sunt chemați să fie mai activi în demersurile de susținere a intrării României în Spațiul Schengen.

În acest scop, europarlamentarii români au fost convocați, luni, într-o ședință la București. Invitația a fost făcută de președinții PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Autoritățile de la București speră că România va fi primită în Schengen, în decembrie 2022.

„E un moment în care cu toţii trebuie să vorbim pe aceeaşi voce. Eu pur şi simplu, mental, refuz să cred că România nu va intra în Schengen. Adică atât de mari eforturi am făcut, îndeplinim toate condiţiile, în tot conflictul din Ucraina cred că statul român a fost exemplar, am dat ajutor chiar dacă am supărat fermierii români ca să scoatem grânele din Ucraina prioritar. Cred că e momentul ca Europa să fie solidară cu România”, a declarat, luni, președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Acei eurodeputați români care nu susțin intrarea în Schengen pot fi socotiți trădători

Liderul PSD și-a exprimat speranța că toți eurodeputații români vor acționa pentru intrarea în Schengen, pentru că acest demers este în interesul României. „Îmi e greu să accept că un parlamentar ales de către români face ceva împotriva României, iar cei care fac acest lucru se numeşte trădare”, a susținut Ciolacu.

Nu este sigur că toți europarlamentarii români au venit la această convocare. Ei provin și din alte partide, nu doar din PSD și PNL. „Cred că a fost toată lumea invitată, ştiu că şi PMP a fost invitat”, a spus Marcel Ciolacu. Din PMP provine eurodeputatul Traian Băsescu, fost președinte al României. Alți europarlamentari români au fost premieri, Dacian Cioloș și Mihai Tudose. Despre Tudose, deși acum face politică în PSD, se știe că a intrat în Parlamentul European ca reprezentant Pro România. Un alt eurodeputat foarte cunoscut este Rareș Bogdan, care este și prim-vicepreședinte PNL.

Acum două luni, premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, declara într-un interviu că sprijinul oferit de România Ucrainei ar trebui să cântărească în ochii liderilor politici occidentali, în momentul în care vor reanaliza candidatura României la Schengen. „Tot ceea ce am făcut de când a început conflictul arată că suntem pregătiţi să devenim membru Schengen”, afirma premierul Ciucă.

Cu privire la Rusia și Ucraina, o poziție mai specială o are europarlamentarul Traian Băsescu. El a avut un discurs în care a nominalizat mai mulți politicieni occidentali care ar fi colaborat cu regimul Putin. Băsescu a citit o listă cu numele acestor politicieni în Parlamentul European. Dar Băsescu nu și-a putut finaliza discursul întrucât i-a fost întrerupt microfonul.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rețea de trafic de migranți, arme și documente falsificate, destructurată într-o amplă operațiune europeană condusă de Germania

Acțiunea a fost rezultatul cooperării între mai multe țări europene, fiind sprijinită de Europol și Eurojust O operațiune amplă desfășurată la nivelul Uniunii Europene, coordonată...

Finanțări europene de peste 1 milion de euro pentru companiile din țară. Cum pot fi accesați banii

Companiile din regiunile Sud-Est și Nord-Est ale României vor avea acces la noi linii de finanțare europeană, inclusiv granturi consistente pentru dezvoltare și deschiderea...

Câți bani economisesc, în medie, românii și cum îi folosesc

Majoritatea preferă să păstreze banii în casă, nu să-și deschidă conturi de depozit în bănci Un român din doi reușește să economisească lunar, iar suma...
Ultima oră
Pe aceeași temă