3 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăPoliticăCiolacu insistă că trebuie făcută o remaniere guvernamentală până la finele lui...

Ciolacu insistă că trebuie făcută o remaniere guvernamentală până la finele lui 2022

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi seara că, din punctul său de vedere, se impune o remaniere guvernamentală până la sfârşitul acestui an.

„Ştiu şi avem o monitorizare a fiecărui ministru din actualul guvern – şi PSD, şi PNL, la fel cum o are, cred, şi prim-ministrul. Din punctul meu de vedere, se impune până la sfârşitul anului să fie o remaniere în Guvern”, a spus Ciolacu la Antena 3.

Liderul social-democrat a precizat că subiectul remanierii va fi discutat atât în coaliţie, cât şi la nivelul partidului.

„O să avem o discuţie aplicată în interiorul coaliţiei. Nu este prima oară când spun că este un lucru normal o remaniere. Vom face o analiză. Am o întâlnire şi la sfârşitul lunii şi cu grupurile parlamentare, şi cu conducerea partidului, unde o să discutăm toate aceste subiecte. Sunt atât de mândru că, într-un timp scurt, am reuşit în interiorul partidului să duc decizia cât mai jos, încât vreau să apăr cu toată forţa mea această democraţie pe care am deschis-o în partid”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit agerpres.ro.

Ciolacu vrea o remaniere guvernamentală, ministrul Energiei, Virgil Popescu, fiind cel vizat de această măsură

Ciolacu a reiterat faptul că atributul schimbării unor miniştri îi aparţine premierului şi că el nu îi cere acestuia să facă anumite schimbări, fiind determinat să continue actuala coaliţie de guvernare până în 2024.

Întrebat dacă PSD doreşte schimbarea ministrului Energiei, Marcel Ciolacu a spus că „nu are nimeni nimic personal cu Virgil Popescu sau numai cu Virgil Popescu”, dar, în acelaşi timp, a apreciat că liberalizarea preţurilor la energie s-a făcut „în cel mai prost moment” şi a dus la „reinventarea băieţilor deştepţi”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă