7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInternaționalAfghanistanVIDEO: Talibanii interzic cultivarea macului în Afganistan

VIDEO: Talibanii interzic cultivarea macului în Afganistan

Liderul suprem al talibanilor a interzis cultivarea narcoticelor în Afganistan, cel mai mare producător de opiu din lume, potrivit unui ordin publicat duminică, 3 aprilie.

„Conform decretului liderului suprem al Emiratului Islamic din Afganistan, toți afganii sunt informați că, de acum înainte, cultivarea macului a fost strict interzisă în întreaga țară”, a declarat purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid, citând un ordin al liderului suprem al grupului, Haibatullah Akhundzada.

„Dacă cineva încalcă decretul, cultura va fi distrusă imediat, iar contravenientul va fi tratat în conformitate cu legea Sharia”, a adăugat Mujahid în anunțul său făcut în cadrul unei conferințe de presă organizate de Ministerul de Interne din Kabul.

Ordinul a precizat că producția, utilizarea sau transportul altor stupefiante au fost, de asemenea, interzisă.

Controlul drogurilor a fost una dintre principalele solicitări ale comunității internaționale față de grupul islamist, care a preluat conducerea țării în august și care încearcă să obțină o recunoaștere internațională formală pentru a pune capăt sancțiunilor care afectează grav sistemul bancar, afacerile și dezvoltarea.

Talibanii au interzis cultivarea macului spre sfârșitul ultimei lor guvernări, în 2000, în timp ce căutau legitimitate internațională, dar s-au confruntat cu o reacție din partea populației și ulterior și-au schimbat în mare parte poziția, potrivit experților.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Rafal Trzaskowski, primarul Varșoviei, va fi candidatul Coaliției Civice la președinția Poloniei

Rafal Trzaskowski, primarul Varşoviei, a fost anunţat ca fiind candidatul partidului Platforma Civică (PO), aflat la putere, pentru alegerile prezidenţiale din Polonia. El a...

Situație grea în Kursk pentru armata ucraineană. A pierdut 40% din teritoriul pe care-l controla din vară

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după...

Bosch anunță concedieri masive: 5.500 de posturi vor fi eliminate la nivel global

Bosch, unul dintre cei mai mari furnizori pentru industria auto europeană, a dezvăluit planuri de reducere a 5.500 de locuri de muncă la nivel...
Ultima oră
Pe aceeași temă