În vreme de război, oamenii au posibilitatea să-și dea seama ce au greșit în vremuri de pace. Asta dacă reușesc să nu se lase cotropiți de emoția paroxistică a propagandei de război.
Privind în trecut la atmosfera intelectuală publică de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial găsim similitudini frapante cu perioada noastră. Eseistul britanic, Theodore Dalrymple, într-un eseu despre Virginia Woolf, citează multe dintre intervențiile acesteia, care o definesc ca pe o precursoare a ideologiei marxismului cultural.
Pentru celebra scriitoare, polițistul englez simboliza nazismul, familia burgheză reprezenta opresiunea, totul o sufoca pe cea care se autoplasa printr-o victimizare de lux, în categoria de ”fiice ale bărbaților educați”. Toate aceste sarcasme resentimentare și indignări publice ațâțate la gura șemineului aveau să fie întrerupte de bombardamentele asupra Londrei. Brusc, distinsa autoare regăsește solidaritatea cu lumea obișnuită care trăia conform normelor tradiționale, pe care ea le denunțase. Admiră femeia simplă care bandajează răniții prin spitale, bărbatul care luptă. E tot ce mai poate face înainte de-a claca nervos în 1943. Similitudinea se oprește aici, pentru că de atunci lupta cu normalitatea a câștigat mult teren. Marea masă nu era contaminată de teoriile care dizolvă toate identitățile, acestea circulau atunci doar la nivelul unei elite. Între timp, după aproape un veac, remodelarea facială și interioară a societății a produs schimbări majore.
Teoriile anti-identitare își văd simțite efectele. Culmea neroziei, elitele globaliste care încurajează de regulă prin politici educaționale – culturale aceste teorii, acum fac apela la dragostea de patrie, la tradiție, la bărbăție. Nu era bărbăția obstacolul major în calea pacifismului? Contradicția și incoerența par a fi la tot pasul în epoca noastră. Nu poți să-ți ataci propria tradiție culturală, identitatea și apoi să pretinzi să fii un model demn de imitat de alte țări. Ori asta pretinde Occidentul, ca și alții să-și șteargă trecutul, așa cum vor ei.
Între timp, putem constata pe pielea noastră că ne îndepărtăm tot mai mult de libertatea de exprimare în momentul în care un cadru universitar devine inamic public pentru că emite niște opinii, care pot fi analizate și chiar contrazise, iar cei care sunt mereu de partea bună a istoriei pot multiplica deșănțat fake-uri grosolane.
O societate care cenzurează un intelectual, dar care permite limbajul obscen, divertismentul pornografic și umorul cretin în spațiul mediatic e departe de-a putea pretinde că reprezintă progresul. Ne dăm seama mai bine ca oricând în aceste vremuri tulburi că nu despre libertate e vorba în societatea de astăzi, ci de libertinism. Libertatea e controlată, libertinismul e permis. Drogații care se împerechează fără discernământ erotic sunt cool și merită promovați ca influenceri, iar cei care fac apel la valori intelectuale și morale sunt marginalizați. Însă aceste rețele sociale care contribuie la imbecilizarea în masă sunt bine conectate la pupitru, pentru că vedem că la nevoie membri lor sunt curentați precum ciocârliile pe sârmă.
S-ar putea ca acest război să fie punctul de pornire a unei noi multipolarități, pe lângă cea economică, politică. E vorba de o multipolaritate tehnologică. Mai simplu spus, fiecare alianță de super puteri cu internetul ei, cu jucăria ei. Să apară și o cortină online, pe lângă celelalte cortine care par a fi pregătite să separe lumile și în secolul XXI. Până atunci, pentru a înțelege mai bine mecanismul propagandei și mișcarea moleculară a acelorași mediocri formatori de opinie care au schimbat mereu uniforma, e suficient să înțelegem acest fragment în care Panait Istrati, prin vocea unui personaj, aruncă un pahar cu apă rece în fața naivilor dintotdeauna:
„Într-o mișcare revoluționară, lucrul important nu e să știi care dintre propagandiștii influenți de azi va rămâne cinstit până la sfârșitul zilelor și care va trăda, peste cinci, zece sau douăzeci de ani. Nu. Asta ne e aproape indiferent. Destinul e liber să ascundă în tine un hoț și într-o bună zi să ni-l destăinuie. Dacă până în ziua aceea, tu slujești clasa muncitoare, ajutând la educarea ei socialistă perfectă, vei binemerita de la patria internațională de mâine. Dar, dacă, dimpotrivă, tu nu faci cu propaganda ta decât să creezi confuzia în spiritul maselor, vei putea tu mult și bine să îmbătrânești și să mori cinstit, tot criminal se va chema c-ai fost. Ba, mai mult: cu cât vei fi mai cinstit și mai înzestrat, cu atât influența ta va fi mai nefastă, deoarece e mult mai ușor să combați și să demaști un potlogar mediocru, decât un om virtuos și de talent, chiar când el nu calcă pe drumul cel drept.”
Revoluționarii roz bonbon de astăzi, luptătorii pentru teoriile de gen și alte libertăți artificiale, inutile, create anume pentru a ocoli adevăratele libertăți, care nu au ce căuta în lagărul vesel al societății de supraconsum, ar putea ști dacă nu ar fi afectați de sindromul ignoranței obraznice și a analfabetismului agresiv, că nu e nimic nou sub soare. În alte timpuri, doctrina revoluționară marxistă, din care ei își trag seva oferea aceeași narcoză întru sminteala colectivă. Tot prin gura unui personaj al aceluiași vagabond visător, ne este redată rețeta manipulării:
”Revoltă cu rețetă. Speranță oferită în pilule și garantată de-o doctrină total indigestă. Îl scutea pe om de-a cugeta și-a simți. Chiar să se tâmpească și să se îndobitocească, n-avea voie decât în masă și sub comandă.”