5.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăPoliticăCum explică Iohannis drama de la Caracal. Deficiențe grave în cazul intervenției...

Cum explică Iohannis drama de la Caracal. Deficiențe grave în cazul intervenției autorităților

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, după şedinţa CSAT în care s-a discutat cazul Caracal că una dintre cauzele principale de deprofesionalizare a instituţiilor este reprezentată de numirile în funcţii făcute pe criterii politice, nu pe criterii de performanţă. Preşedintele a spus că drama de la Caracal ne arată unde este dus statul, cu instituţiile lui, atunci când pe primul loc sunt puse salvarea şi protejarea infractorilor şi când deschiderea porţilor închisorilor devine grija decidenţilor politici.

”Această dramă ne arată unde este dus statul, cu instituţiile lui, atunci când pe primul loc sunt puse salvarea şi protejarea infractorilor şi când deschiderea porţilor închisorilor devine grija decidenţilor politici. Modificările aduse legilor justiţiei, valul de pensionări din sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională, recursul compensatoriu, toate acestea au generat grave vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale, cu efecte dintre cele mai dramatice pentru siguranţa oamenilor. Am ajuns aici pentru că guvernele din ultimii ani au umplut ţara de incompetenţi în funcţii, au dat afară prea mulţi profesionişti, au pus în schimb slugi şi oameni incapabili”, a declarat preşedintele.

Conform preşedintelui, ”corupţia şi incompetenţa distrug statul, deprofesionalizează instituţii”, iar garantarea siguranţei cetăţeanului trebuie să fie prioritatea zero a întregii clase politice.

”Dreptul la viaţă este cel mai important drept al omului şi este obligatoriu ca întregul proces de reparare a legilor şi a instituţiilor distruse în ultimii ani de guvernarea PSD-ALDE să pornească de aici. Cetăţeanul trebuie să-şi recâştige încrederea în stat şi în instituţii, să se simtă protejat în ţara sa, iar un prim pas obligatoriu este eliminarea definitivă din sistem a celor care nu îşi fac această datorie”, a subliniat Iohannis.

 

Deficiențe grave

Conform şefului statului, datele prezentate în rapoartele privind cazul adolescentei ucise la Caracal reflectă o serie de deficienţe grave: întârzieri nejustificate în declanşarea investigaţiilor; deşi dispariţia a fost raportată în data de 24.07, ora 20:30, acestea au debutat în dimineaţa zilei de 25.07, ora 08:30; nerespectarea procedurilor interne privind raportarea şi monitorizarea evenimentelor şi a aspectelor de interes operativ, nerespectarea Metodologiei de lucru privind declanşarea şi funcţionarea mecanismului naţional ”Alertă Răpire Copil”, precum şi a protocolului de cooperare între Ministerul Afacerilor Interne şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind declanşarea şi funcţionarea mecanismului naţional ”Alertă Răpire Copil”; atitudinea refractară a lucrătorilor din cadrul Poliţiei faţă de victimă, aceştia neimplicându-se în obţinerea de date care să conducă la identificarea locului unde se afla aceasta.

De asemenea, Iohannis a mai invocat problemele de sistem şi cooperarea interinstituţională, începând cu relaţionarea operatorilor din Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă cu apelanţii acestui sistem, pe fondul pregătirii deficitare a acestora şi al unei proceduri care nu prioritizează apelurile în funcţie de gravitatea lor; lipsa dotărilor, atât cu mijloace de deplasare, comunicaţii, cât şi cu privire la tehnica în domeniul IT; dimensionarea deficitară a structurilor operative şi încadrarea necorespunzătoare cu specialişti, precum şi lipsa pregătirii continue a acestora.

”Una dintre cauzele principale de deprofesionalizare a instituţiilor au constituit-o şi numirile în funcţiile de conducere pe criterii politice, nu pe cele de competenţă profesională. Din analiza foarte serioasă făcută în cadrul şedinţei CSAT, s-a constatat că instituţiile care au responsabilităţi în domeniul securităţii cetăţenilor nu au reuşit, în urma unui lung şir de erori inacceptabile, să asigure un drept fundamental prevăzut de Constituţia României, dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică”, a sfirmat preşedintele.

Klaus Iohannis a precizat că s-a consultat cu specialiştii din zona de siguranţă publică şi din justiţie pentru a pune la punct soluţiile concrete şi că va transmite tuturor instituţiilor soluţiile pe care le propune, pentru ca astfel de tragedii să fie prevenite.

”Am solicitat Guvernului României ca, până la finalul lunii august, să elaboreze o serie de măsuri, norme şi proceduri de reacţie rapidă şi corelare a tuturor instituţiilor implicate, inclusiv parchete, astfel încât în situaţii precum cea de la Caracal să nu mai existe întârzieri criminale în acţiunea organelor statului. De asemenea, am solicitat Guvernului să analizeze în regim de urgenţă legislaţia actuală în cazul infracţiunilor grave şi foarte grave, contra persoanei, în special în situaţiile în care sunt afectate viaţa, libertatea şi integritatea corporală, identificarea modalităţilor de optimizare a localizării, prin implementarea transmiterii prin SMS a coordonatelor geografice ale terminalului şi analiza situaţiei Sistemului de urgenţă actual 112. Am solicitat în cadrul şedinţei de astăzi identificarea unor proceduri stricte cu privire la modul în care cei care răspund la 112 trebuie să ofere sprijin celor aflaţi în nevoie”, a anunţat preşedintele. 

Totodată, CSAT a emis hotărârea pentru eliberarea din funcţia de director al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale a domnului general Vasîlca.

”Am cerut STS un control atent şi serios cu privire la procedurile sale, pentru a identifica soluţiile pentru o mai bună funcţionare de acum înainte. Este nevoie de profesionalism, competenţă şi seriozitate, pentru că discutăm de răspunderi enorme. Oamenii din fruntea acestor instituţii trebuie să fie respectaţi pentru abordarea lor profesionistă şi pentru orientarea lor democratică. Statul român are astfel de experţi, iar rolul nostru este să le dăm ocazia de a lucra la cel mai înalt nivel. Este important ca profesioniştii români din sistemul de stat, indiferent de funcţie, să fie încurajaţi să îşi facă meseria şi să fie ţinuţi departe de disputele cu mize politice”,a adăugat preşedintele.

România puternică înseamnă consolidarea instituţiilor statului, iar eu pun acest obiectiv în prim plan. Statul român trebuie resetat, cu profesioniştii pe care îi are şi pe care îi poate atrage, şi cu o conducere politică ce înţelege care îi este rolul – acela de a întări statul, şi nu de a-l slăbi, de a îmbunătăţi serviciile publice şi de a proteja cetăţenii şi a le garanta o viaţă mai sigură şi mai prosperă aici, în ţara lor.

”Pe termen mediu, soluţia este de a depolitiza tot aparatul de stat, în zonele în care este nevoie de profesionişti. Aceasta nu este o prioritate doar pentru un partid, ci pentru toate. Le cer şi celor care sunt acum la putere, dar şi celor din opoziţie, să îşi schimbe abordarea faţă de funcţia publică. Pentru că, altfel, se va continua la nesfârşit cu mecanismul pleacă ai noştri – vin ai noştri, şi oamenii competenţi sunt ţinuţi pe margine sau, mai grav, alungaţi din ţară”, aconchis Iohannis..

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Alertă de avalanșe pe Valea Prahovei: Salvamontiștii avertizează asupra riscurilor

Salvamontiștii din Prahova atrag atenția asupra riscului ridicat de avalanșe în zona montană, ca urmare a ninsorilor abundente din ultimele zile și a vântului...

Ryanair amendată cu 107 milioane de euro pentru taxe abuzive

Compania aeriană low-cost Ryanair a fost sancționată cu o amendă de 107 milioane de euro în Spania, fiind acuzată de aplicarea unor „taxe abuzive”...

Avocații solicită clarificări din partea MAI privind dificultățile înmatriculării autoturismelor către cabinetele de avocatură

Ei cer clarificarea situației legate de refuzul înmatriculării provizorii a autoturismelor utilizate de cabinetele de avocatură Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a inițiat...
Ultima oră
Pe aceeași temă