În România, asigurarea auto RCA este obligatorie şi are rolul de a despăgubi persoanele prejudiciate în cazul unui eveniment rutier nefericit. Şoferii care circulă fără asigurare auto RCA valabilă risca sancţiuni grave, de la amenzi usturătoare, până la reţinerea certificatului de înmatriculare.
Deoarece legislaţia romana impune şoferilor să circule cu acest document valabil, este important ca aceştia să rămână la curent cu noutăţile şi modificările în acest sens. De exemplu, Parlamentul European a introdus recent câteva schimbări cu privire la limitele de despăgubire, ceea ce va duce la majorarea preţurilor pentru RCA. Noile limite pentru despăgubirile aferente pagubelor materiale şi corporale vor fi aplicate până la sfârşitul anului 2021.
Potrivit Romasig, asigurarea auto poate fi încheiată pe o perioadă semestrială sau pe 12 luni. Decizia este influenţată în principal de bugetul proprietarului autovehiculului. Perioada de valabilitate începe din momentul în care documentul a fost eliberat. Există şi situaţii în care maşinile pot fi asigurate pe o perioadă mai mică de o lună (cum ar fi în cazul maşinilor destinate exportului, pe o perioadă care să nu depăşească 30 de zile).
Ce daune acoperă o asigurare auto RCA?
Cel mai important lucru pe care şoferii trebuie să îl cunoască despre RCA este că acoperă exclusiv daunele provocate terţilor. Despăgubirile sunt acordate inclusiv în cazurile în care evenimentele rutiere s-au produs ca urmare a nerespectării legislaţiei sau conducerii autovehiculului fără permis.
O poliţă RCA valabilă acoperă despăgubiri pentru:
- pagube materiale;
- vătămare corporală/deces;
- pagube cauzate de imposibilitatea de a conduce vehiculul avariat în urma accidentului rutier;
- cheltuieli de judecată pentru persoana vătămată.
Prin intermediul acestei asigurări cu caracter obligatoriu, şoferii sunt exoneraţi de plată daunelor în urma accidentelor rutiere, acordarea despăgubirilor revenind în responsabilitatea asiguratorului. Cu alte cuvinte, o poliţă RCA nu acoperă pagubele materiale sau corporale suferite de şoferul care a provocat accidentul. Tocmai din acest motiv, cei mai mulţi posesori de autovehicule cauta să încheie un RCA ieftin şi să identifice cea mai bună ofertă de piaţă asigurărilor auto.
Despăgubirile se acoperă şi în situaţiile în care şoferul vinovat a condus maşina fără acordul proprietarului, a condus fără permis sau nu a respectat legislaţia în vigoare. Totodată, sunt acordate despăgubiri inclusiv dacă şoferul vinovat de producerea accidentului nu a respectat obligaţiile de ordin tehnic referitoare la siguranţa autovehiculului condus.
Ce daune nu acoperă asigurarea RCA?
Pe lângă riscurile acoperite de o asigurare RCA, există şi o categorie de situaţii pentru care nu se vor acorda despăgubiri. Este vorba de situaţii precum: producerea de pagube unui autovehicul care aparţine aceluiaşi şofer, depăşirea de către partea de prejudiciu a sumei maxime stabilite prin lege, pagubele provocate bunurilor transportate etc.
Circularea cu RCA-ul expirat presupune mai multe riscuri. Mulţi şoferi din România circula fără asigurare auto, motivând că preţul pentru asigurări este mult prea mare sau că au uitat să reînnoiască poliţa, dat fiind că mulţi aleg să încheie asigurări pe perioade scurte, cum ar fi o pe o lună. Pentru a evita sancţiunile (amenzi până la 2.000 lei şi confiscarea certificatului şi plăcutelor de înmatriculare) şi pentru a economisi timp, şoferii pot să încheie rapid o asigurare RCA online şi să identifice cea mai bună ofertă pentru bugetul lor.