3.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăCulturăCetatea lui Vlad Țepeș va sta închisă pentru 16 luni

Cetatea lui Vlad Țepeș va sta închisă pentru 16 luni

Cetatea lui Vlad Țepeș de la Poenari, una dintre principalele atracții turistice din județul Argeș, intră într-un program de consolidare și reabilitare, cu fonduri europene, motiv pentru care va fi închisă în următoarele 16 luni.

Firma care a câștigat proiectul a luat astăzi amplasamentul în primire, informează Consiliului Județean Argeş.

„Cetatea Poenari este printre cele mai importante obiective turistice din Argeș. În vremuri normale, la Cetatea Poenari urcau peste 100.000 de turiști pe an, iar în 2020, în ciuda restricțiilor impuse de pandemia de COVID, au fost în jur de 80.000 de turiști. Pe perioada execuției lucrărilor, accesul turiștilor va fi restricționat. Proiectul pe care îl avem acum va contribui la dezvoltarea comunității, prin creșterea atractivității turistice și investiționale și prin revitalizarea economică și social-culturală”, a declarat vicepreședintele CJ Argeș, Marius Nicolaescu, conform spotmedia.ro.

Cetatea lui Vlad Țepeș de la Poenari va avea lucrări de renovare de peste 20.000.000 milioane de lei

Contractul de proiectare și execuție a fost semnat în luna iulie, licitația fiind câștigată de asocierea firmelor SC EURAS SRL – SC ARHING SRL.

Valoarea totală a contractului de proiectare și execuție lucrări este de 20.133.693,14 lei cu TVA, din care 1.222.985,25 lei pentru proiectare, 190.400,00 lei pentru asistență tehnică din partea proiectantului și 18.720.307,89 lei pentru execuția lucrărilor. Termenul de execuție stabilit este de 16 luni.

Cetatea Poenari Argeș, ridicată în sec. XIII-XV, se află în administrarea Muzeului Judeţean Argeş și este încadrată ca monument istoric de importanță naţională și internaţională. Cetatea lui Vlad Țepeș a mai fost închisă recent și din cauza urșilor care dau târcoale.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Elena Lasconi dezvăluie ce le-ar cere lui Putin și lui Trump dacă s-ar vedea cu ei

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a fost întrebată, miercuri seara, în emisiunea electorală „Alege ce urmează!“ de la Antena 1, ce ar...

Virgil Guran(PNL): Chiar atât de proşti ne credeţi, că mergem să comandăm o manea?

Vicepreşedintele PNL Virgil Guran, lider al filialei liberale din Dâmboviţa, a declarat miercuri, la o întâlnire electorală la Târgovişte, că PNL nu a comandat...

Ministrul Apărării al Chinei i-a refuzat o întâlnire șefului Pentagonului la o reuniune ASEAN

Ministrul apărării al Chinei, Dong Jun, a refuzat o întâlnire cu şeful Pentagonului, Lloyd Austin, în marja unei reuniuni a ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din...
Ultima oră
Pe aceeași temă