11.9 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăCulturăO biserică din România este câștigătoarea Premiilor Europene pentru Patrimoniu

O biserică din România este câștigătoarea Premiilor Europene pentru Patrimoniu

Biserica de lemn din satul Urşi, judeţul Vâlcea a câștigat Premiile Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2021.

Laureaţii marilor premii şi câştigătorul Premiului Publicului, selectaţi din cele 24 de iniţiative din 18 ţări europene declarate câştigătoare anul acesta, au fost anunţaţi în cadrul unei ceremonii desfăşurate vineri la sediul Fundaţiei Giorgio Cini din Veneţia. Ceremonia este printre punctele culminante ale Summit-ului European pentru patrimoniu cultural 2021 care se desfăşoară între 21-24 septembrie în oraşul italian înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Ca urmare a măsurilor de siguranţă împotriva răspândirii COVID-19, ceremonia de decernare a Premiilor Europene pentru Patrimoniu 2021 s-a ţinut doar pentru aproximativ 220 de participanţi, dar a fost urmărită în direct de sute de profesionişti ai patrimoniului, voluntari, iubitori şi suporteri din întreaga Europă şi nu numai.

Biserica de lemn din satul Urşi, datând din secolul al XVIII-lea şi care a fost restaurată utilizându-se materiale şi tehnici tradiţionale şi într-o manieră colaborativă, facilitând schimbul de idei şi cunoştinţe între participanţi internaţionali, a fost selectată de către conducerea Europa Nostra la recomandarea unui juriu independent de experţi, să primească unul dintre Marile Premii în valoare de 10.000 de euro, la categoria Conservare. Biserica de lemn din Urşi a fost, de asemenea, selectată de publicul larg ca cel mai apreciat proiect de patrimoniu din Europa. Aproximativ 7000 de cetăţeni din întreaga Europă au votat online pentru Premiul Publicului prin intermediul site-ului Europa Nostra.

„Acesta este rezultatul unei conservări interdisciplinare realizată exemplar la o biserică de lemn cu pictură murală aflată într-un cadru rural. Realizată din materiale provenite din proximitatea sitului, aceasta este de o deosebită valoare şi frumuseţe”, a declarat juriul.

Biserica de lemn din satul Urşi, cu hramul „Buna Vestire” şi „Arhanghelul Mihail”, a fost construită între anii 1757 şi 1784. Deşi a supravieţuit unui incendiu în 1838, în urma căruia a fost reparată şi decorată cu fresce, biserica a fost ulterior abandonată, după construirea unei noi biserici în sat. La redescoperirea sa în 2007, biserica era aproape fără fundaţie şi risca să se prăbuşească, în timp ce acoperişul său din şindrilă avea nevoie urgentă de reparaţii. De asemenea, frescele pictate în tradiţia post-bizantină, cu influenţe occidentale având o valoare artistică remarcabilă erau grav degradate. În 2009, biserica din Urşi a fost inclusă de către Fundaţia Pro Patrimonio în programul „60 de biserici de lemn” din România, fiind astfel nominalizată ulterior în programul „7 Most Endangered 2014”.

În fiecare vară, din 2009 până în 2020 au avut loc lucrări de restaurare, precedate anual de luni de eforturi pentru strângerea de fonduri. Juriul a apreciat calitatea restaurării ca fiind demnă de lăudat: „Acesta este un exemplu de arhitectură vulnerabilă şi un monument pe cale de dispariţie care a fost restaurat în totalitate în conformitate cu principiile de conservare, cu elemente originale atent examinate şi reintegrate ori de câte ori a fost posibil. Sustenabilitatea a fost, de asemenea, un element central al proiectului, cu arbori plantaţi pentru a furniza materiale pentru viitoarele lucrări de restaurare”.

Şantierul de restaurare în sine a fost unul deschis, funcţionând ca un spaţiu educaţional pentru a creşte gradul de conştientizare cu privire la valoarea bisericii, la tehnica de construcţie din lemn, la tehnica frescei şi la conţinutul iconografiei murale, al icoanelor şi al iconostasului.

„Conservarea Bisericii de lemn din Urşi a avut loc într-o zonă izolată, cu resurse limitate şi cu implicarea comunităţii locale. Pe parcursul proiectului, s-au creat multe oportunităţi pentru schimbul de cunoştinţe. De asemenea, proiectul a condus la o înţelegere mai profundă a valorii patrimoniului pe plan local şi la un sentiment al purtării de grijă în rândul comunităţii satului. Aceasta este o abordare exemplară a conservării clădirilor vulnerabile precum această biserică”, a declarat juriul.

Principalii parteneri implicaţi au fost Fundaţia Pro Patrimonio, Departamentul de Conservare şi Restaurare a Artelor din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „IRASM”, Ordinul Arhitecţilor din România, Asociaţia 37 şi proprietarul obiectivului, Biserica Ortodoxă Română.

Ceilalţi trei laureaţi ai Marilor Premii 2021 sunt: FIBRANET (Grecia/Danemarca), un proiect inovator de cercetare care oferă cunoştinţe noi despre degradarea fibrelor antice; Comitetul tehnic pentru Patrimoniu Cultural (Cipru), înfiinţat sub egida Naţiunilor Unite de liderii ciprioţi greci şi ciprioţi turci, care a restaurat cu succes peste 70 de monumente şi a utilizat patrimonial cultural drept puternic instrument pentru reconciliere şi cooperare paşnică, şi Invenţia unei părţi vinovate, Trento (Italia), o expoziţie care arată relevanţa unui caz istoric de antisemitism pentru conversaţiile contemporane din jurul discriminării şi intoleranţei din Europa de azi, stimulând reflecţia critică asupra puterii propagandei şi ştirilor false.

Laureaţii Marilor Premii vor primi 10.000 de euro fiecare.

Premiile Europene pentru Patrimoniu/Premiile Europa Nostra au fost lansate de Comisia Europeană în anul 2002 fiind încă de atunci gestionate de Europa Nostra – Vocea europeană a societăţii civile angajată în protejarea patrimoniului cultural şi natural. Premiile au sprijinul programului Europa Creativă al Uniunii Europene, scrie Agerpres.

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...

Horoscop 21 noiembrie 2024. Berbecii descoperă informații importante

Horoscop 21 noiembrie 2024. Astrele influențează fiecare semn zodiacal în moduri diverse, aducând cu sine atât provocări, cât și momente favorabile pentru reflecție și...

Lockheed Martin colaborează cu o companie de la noi pentru producția de baterii în România cu bani din PNRR

Gigantul american Lockheed Martin urmează să semneze un acord de intenție cu compania românească Sinteza SA, pentru dezvoltarea unui proiect de producție de baterii...
Ultima oră
Pe aceeași temă