4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialBica, la DNA: Nu am văzut raportul de evaluare; am semnat alături...

Bica, la DNA: Nu am văzut raportul de evaluare; am semnat alături de ceilalţi, conform procedurilor

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a susţinut, într-o declaraţie dată în dosarul despăgubirilor, că nu era considerată om de încredere al vicepreședintelui ANRP Sergiu Diacomatu, că nu a văzut raportul de evaluare a terenului şi că a semnat alături de ceilalţi membri ai comisiei, conform procedurilor, scrie Mediafax.

Bica a făcut parte din comisia care i-a aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat, potrivit anchetatorilor, cu peste 62 de milioane de euro.

Surse judiciare au redat, pentru Mediafax, o declarație dată procurorilor anticorupţie de fosta șefă a DIICOT, care este acuzată de abuz în serviciu.

Conform surselor, în preambulul declarației, Bica a făcut o trecere în revistă a atribuțiilor pe care le-a avut, conform fișei postului, la comisia din Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

"În perioada 2009-2013 am fost angajat al ANRP, iar până în octombrie 2013 am fost director al Direcţiei pentru coordonarea şi controlul aplicării legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare (Direcţia funciară). În această calitate, aveam ca atribuţii de serviciu: semnarea mapelor de şedinţă, coordonarea serviciului petiţii şi relaţii cu publicul şi serviciul control. În perioada 2010-2011, deşi Serviciul despăgubiri, potrivit organigramei era în subordinea mea, în fapt, acesta era coordonat de către vicepreşedintele (ANRP – n.r.) Sergiu Ionuț Diacomatu. În acea perioadă, şef al serviciului a fost Ancuța Cecilia Anghelina. Conform regulamentului intern al ANRP, prefecturile transmiteau, printr-un reprezentant, dosarele propuse pentru despăgubiri direct Serviciului despăgubiri, în urma unei programări sau a unei solicitări din partea prefecturilor", a spus Bica, în fața anchetatorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Fosta şefă a DIICOT le-a mai spus procurorilor anticorupție că de transmiterea lucrărilor se ocupa șefa de serviciu, care ar fi lucrat predominant cu vicepreședintele ANRP Sergiu Diacomatu. Bica a explicat în detaliu și modul de repartizare și parcurs al dosarelor de despăgubire.

"Repartizarea lucrărilor către consilieri o făcea şefa de serviciu, respectiv Anghelina Cecilia. După repartizarea dosarelor către consilier şi verificarea actelor din dosar, acestea era propuse către CCSD (Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor – n.r.), în vederea transmiterii la evaluare. După repartizarea dosarelor către consilier și verificarea actelor din dosar, acestea erau propuse CCSD, în vederea transmiterii la evaluator. După ce comisia propunea transmiterea către evaluator, dosarul era înaintat acestuia, în vederea întocmirii raportului de evaluare în termenul stabilit de procedura internă a ANRP. După întocmirea raportului de evaluare, acesta era transmis către Serviciul Despăgubiri din cadrul ANRP, serviciu care îl propunea pentru următoarea întrunire a CCSD. Odată ajuns în comisie, dosarul era fie aprobat, fie transmis spre reevaluare dacă membrii comisiei aveau neclarităţi cu privire la sumă şi modul de întocmire a raportului de evaluare. În momentul în care raportul de evaluare era aprobat de către Comisie se proceda la redactarea deciziei de către fiecare consilier care avusese anterior în lucru dosarul. Decizia era semnată de către preşedintele instituţiei, de vicepreşedintele care răspundea de Direcţia fondului funciar, de directorul acestei instituţii, de Şeful serviciului despăgubiri, de un consilier care se ocupa de raportul de evaluare şi de altul care verifica conformitatea standardelor de evaluare folosite de către evaluator", a declarat Alina Bica, potrivit surselor citate.

Bica a mai spus, în aceeaşi declarație, că "semnăturile aveau doar o valoare administrativă pe respectiva decizie, neputându-se interveni în legătură cu suma stabilită ca despăgubire sau beneficiar".

Referitor la dosarul lui Gheorghe Stelian, fosta şefă a DIICOT a declarat că "acesta a fost înaintat ANRP de către Prefectura Bucureşti, în urma Hotărârii Comisiei Municipiului Bucureşti, şi înregistrat la Serviciul despăgubiri. Consilierul care s-a ocupat de soluţionarea dosarului a fost Mihaela Botizan".

"De asemenea, doresc să precizez faptul că deşi eram director al Direcţiei care coordona Serviciul Despăgubiri, şefa serviciului, Anghelina, uneori purta corespondenţa exclusiv prin intermediul vicepreşedintelui Diacomatu Sergiu. Consider că proceda în acest fel întrucât nu eram considerat un om apropiat vicepreşedintelui, care să fie dispus la compromisuri sau solicitări neconforme cu legea sau regulamentul instituţiei. În acest mod s-a procedat şi în cazul dosarului nr. 22714/FFCC", se mai arată în declarația dată de Bica şi citată de aceleaşi surse.

Alina Bica le-a mai spus procurilor, referitor la despăgubirilor aprobate lui Gheorghe Stelian, că nu a văzut niciodată raportul de evaluare al expertului, dar că la finalul procedurilor a fost emisă decizia din l5 martie 2011 pe care a semnat-o "alături de celelalte persoane, potrivit procedurii instituite la nivelul ANRP".

Pe de altă parte, conform unor documente din dosarul despăgubirilor, un alt inculpat le-a declarat anchetatorilor că Alina Bica, într-o şedinţă a comisiei din ANRP, a elogiat profesionalismul celui care a evaluat terenul pentru care Gheorghe Stelian cerea despăgubiri, considerând că suma stabilită era justificată.

În dosarul despăgubirilor, Bica se află în arest preventiv, alături de Lăcrămioara Alexandru, Dragoş Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF, fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean şi expertul evaluator Emil Nuţiu.

În acelaşi dosar sunt cercetaţi, sub control judiciar, deputatul PDL Florin Cătălin Teodorescu, Sergiu Diacomatu şi Oana Vasilescu, ambii foşti vicepreşedinţi ai ANRP, şi Gheorghe Stelian.

Ancheta îl vizează şi pe deputatul UDMR Marko Attila, în cazul căruia Camera Deputaţilor a încuviinţat, miercuri, arestarea preventivă. Acesta a fost citat joi la DNA, însă nu s-a prezentat întrucât este plecat din ţară. Avocatul lui Marko Attila a declarat că deputatul este în capitala Ungariei, precizând că nu poate să spună când se va întoarce în România.

Potrivit DNA, în 15 martie 2011, Crinuţa Dumitrean şi membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor – Sergiu Ionuţ Diacomatu, Cătălin Florin Teodorescu, Remus Baciu, Marko Attila, Alina Bica, Oana Vasilescu, Dragoş Bogdan şi Lăcrămioara Alexandru – au aprobat în unanimitate raportul întocmit de societatea de evaluare desemnată, SC Business Evaluator SRL, reprezentată prin evaluator Emil Nuţiu, privind soluţionarea dosarului de despăgubire al lui Gheorghe Stelian, pentru un teren de 13 hectare aflat în zona Plumbuita din Sectorul 2, a cărui valoare a fost supraevaluată cu peste 62 de milioane de euro.

Gheorghe Stelian, un apropiat al lui Dorin Cocoş, ar fi împărţit cu alţi trei oameni de afaceri prejudiciul în urma despăgubirii plătite pentru terenul supraevaluat, respectiv cei 62 de milioane de euro, susţin anchetatorii.

Cele mai citite

Autoritățile britanice acuză Apple de limitarea inovației în domeniul browserelor web pe iPhone

Apple a fost acuzată de Autoritatea pentru Concurență și Piețe din Marea Britanie (CMA) că a restricționat inovația în dezvoltarea browserelor web pentru iPhone,...

Avocații solicită clarificări din partea MAI privind dificultățile înmatriculării autoturismelor către cabinetele de avocatură

Ei cer clarificarea situației legate de refuzul înmatriculării provizorii a autoturismelor utilizate de cabinetele de avocatură Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a inițiat...

Câți bani economisesc, în medie, românii și cum îi folosesc

Majoritatea preferă să păstreze banii în casă, nu să-și deschidă conturi de depozit în bănci Un român din doi reușește să economisească lunar, iar suma...
Ultima oră
Pe aceeași temă