Legia Varşovia va juca două meciuri fără spectatori ca urmare a comportamentului rasist de la meciul de la Lokeren, din Liga Europa. Decizia a fost luată de UEFA.
UEFA a reproşat echipei poloneze comportamentul rasist al fanilor, dar şi utilizarea de dispozitive pirotehnice pe teren. Arbitrul a fost nevoit să întrerupă acest meci pentru calmarea spiritelor.
Legia Varşovia va disputa următoarele două meciuri din cupele europene fără spectatori. De asemenea, clubul nu va putea vinde bilete suporterilor pentru următorul meci în deplasare şi a fost amendat cu 105.000 euro.
Echipa poloneză este pe primul loc în grupa L a Ligii Europa înainte de ultima etapă, la 11 decembrie, cnd va întâlni formaţia Trabzonspor.