4.5 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDansatoarea din buric și “pila’ de la Energie cresc în PNL

Dansatoarea din buric și “pila’ de la Energie cresc în PNL

O imagine suprinsă la alegerile din filiala PNL Sector 4 cuprinde două personaje controversate ajunse în posturi cel puțin interesante.

După Raluca Paraschiv, “polițista-dansatoare din buric” devenită consilier la SMART S.A., compania de stat care asigură mentenanța sistemului energetic național, celebră deja în mass-media, o descoperim printre personaje influente din PNL și pe Irina Mirela Ursu, despre care ziarul nostru a mai publicat o serie de dezvăluiri, în urmă cu câteva luni.

 

Posturi călduțe la stat

Întâmplător sau nu, ambele tinere suprinse la alegerile “cu scântei” de la PNL Sector 4, unde președintele partidului a fost îmbrâncit de angajații firmei de pază aduse de Pavel Popescu, au ajuns în companii sau structuri din zona Energiei.

Cum ex-dansatoarea din buric a devenit consilieră la o companie care asigură mentenanța sistemului energetic național, iar Irina Mirela Ursu, consiliera ministrului Virgil Popescu, a fost instalată în Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român, se acreditează informația că filialei PNL Sector 4 i-au revenit “sinecurile” din Energie, așa cum se discută în rândul liberalilor.

În luna martie a anului în curs, cotidianul național “România liberă” arăta cum a fost creat un post special pentru consiliera ministrului Energiei, Viorel Popescu, în cadrul companiei Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român S.A..

 

Și banii kazahilor sunt buni

Potrivit informațiilor obținute de “România liberă”, în Consiliul de Administrație (CA) al Fondului de Investiții statul român ar fi trebuit să aibă un singur reprezentant.

Actuala guvernare a reușit însă, contrar planurilor inițiale, să inventeze un post în CA Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român S.A. și pentru Irina Mirela Ursu, consiliera pe comunicare a ministrului Energiei, Virgil Popescu.

Astfel, în prezent, România are doi reprezentanți în CA al Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român S.A..

Contrar prevederilor legislației în vigoare, Irina Mirela Ursu, absolventă de Jurnalism, nu și-a notat în declarația de interese funcția deținută în cadrul companiei la care statul român este acționar.

Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român S.A. gestionează un buget de un miliard de dolari.

Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român S.A a fost, înființat în urma unei afaceri girate de președintele PSD de la acea vreme, Victor Ponta.

Șef al Guvernul USL, în anul 2014, Victor Ponta a șters datoriile kazahilor de la Rompetrol în valoare de un miliard dolari.

Compania a fost înființată, concret, în anul 2018, atunci când Premier era tot un membru PSD, Viorica Dăncilă.

 „Misiunea Fondului de Investiții în Energie Kazah-Roman S. A. este să implementeze proiecte energetice, să contribuie pozitiv la dezvoltarea sectorului energetic din România și să creeze valoare acționarilor săi. KazMunayGas International (KMGI) și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) au semnat la 26 octombrie 2018 acordul de asociere pentru înființarea Fondului de Investiții in Energie Kazah-Roman S.A. , în conformitate cu prevederile Memorandumului de înțelegere semnat între Statul român și KMGI”, se precizează pe site-ul companiei.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Seară regală dedicată Curajului Civic. Campioni și Eroi: Curaj, Performanță, Civism

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române a găzduit, joi seară, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic. În cadrul...

Seară regală dedicată Curajului Civic. Campioni și Eroi: Curaj, Performanță, Civism

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române a găzduit, joi seară, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic. În cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă