Expert Forum, Freedom House România, Centrul Român pentru Politici Europene şi Institutul pentru Politici Publice solicită instituţiilor cu atribuţii în materia validării candidaturilor la diverse alegeri să aplice în fiecare caz în parte legea în spiritul şi litera ei şi să respingă acele candidaturi care nu sunt conforme.
”Constatăm cu îngrijorare că fostul senator Mircea Diaconu strânge semnături pentru candidatura la Parlamentul European, deşi printr-o hotărâre judecătorească definitivă s-a constatat că Mircea Diaconu a fost într-o stare de incompatibilitate când a exercitat simultan demnitatea publică de Senator şi funcţia de Director al Teatrului C.I. Nottara”, scrie Freedom House România.
Citeşte şi: ANI către BEC: Mircea Diaconu nu poate candida la europarlamentare
Este îngrijorătoare perpetuarea unor practici extrem de dăunătoare pentru imaginea României prin promovarea în faţa electoratului a unor oameni care au probleme de integritate şi este inadmisibil într-un stat de drept ca legile să fie făcute de astfel de oameni şi ca ei să ne reprezinte în Parlamentul European, mai arată FHR.
”Ne referim mai exact la aceia cu privire la care instanţele de judecată au pronunţat fie hotărâri penale de condamnare, fie hotărâri privind constatarea stării de incompatibilitate, a conflictelor de interese sau a dobândirii nejustificată a averii”, conform Freedom House.
Citeşte şi: Mircea Diaconu şi-a dat demisia din PNL. Va candida ca independent la europarlamentare
”Pe de altă parte, încă din noiembrie 2013 Curtea Constituţională a constatat cu unanimitate de voturi existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Justiţie şi Parlament în cazul senatorului Ákos Mora, al cărui mandat nu încetase în ciuda deciziei ÎCCJ de constare a existenţei unei stări de incompatibilitate. CCR a cerut atunci Senatului să ia o decizie în cazul Ákos Mora după interpretarea legală a legii 176/2010. Lipsa de reacţie a Senatului, care a decis să ignore decizia CCR, perpetuează practic conflictul juridic de natură constituţională şi reprezintă un precedent extrem de periculos pentru celelalte instituţii ale statului.
Solicitam în primul rând Parlamentului să se comporte loial faţă de celelalte puteri ale statului şi să respecte deciziile CCR şi ale instanţelor de judecată.
Solicităm instituţiilor cu atribuţii în materia validării candidaturilor la diverse alegeri să aplice în fiecare caz în parte legea în spiritul şi litera ei şi să respingă acele candidaturi care nu sunt conforme.
Continuarea activităţii în Parlamentul României ori strâgerea de semnături pentru candidatura la Parlamentul European a unor aleşi declaraţi incompatibili reprezintă o încălcare a angajamentelor luate de România privind promovarea principiului integrităţii. Totodată, astfel sunt anulate eforturile depuse de Agenţia Naţională de Integritate şi de instanţele de judecată în limitarea situaţiilor de incompatibilitate, conflict de interese si de dobândire în mod nejustificat a averilor”, mai scrie Freedom House.