Baia de sânge de la Kiev şi degradarea extrem de gravă a situaţiei din Ucraina vor avea implicaţii profunde atât asupra întregii Europe de Est, cât şi asupra relaţiilor dintre Occident şi Rusia, indiferent de deznodământul revoltei. Ucraina ar trebui să reamintească tuturor românilor cât de mult înseamnă pentru destinul ţării alianţa cu Statele Unite şi apartenenţa la NATO şi Uniunea Europeană. În aceste timpuri de incertitudine, la Bucureşti, Victor Ponta şi oligarhia care îl sprijină creează exact genul de „politică virtuală“ împotriva căreia se ridică ucrainenii cu preţul vieţii.
Fie că Ianukovici aruncă în luptă armata, aşa cum îi cer ruşii, şi stinge revoluţia de la Kiev în sângele protestatarilor, fie că părăseşte Ucraina sub protecţia europenilor ca să nu păţească precum Ceauşescu, fie că ruşii intervin şi se declanşează un război civil în toată regula, situaţia din estul (şi nordul) României nu va mai fi niciodată la fel de azi înainte. Asistăm, foarte aproape de graniţă, având în vedere ce s-a întâmpat la Cernăuţi, la un conflict care nu poate să nu ne afecteze profund şi în feluri pe care abia acum începem să le realizăm. Dacă, după războiul din Georgia, americanii au putut să evoce resetarea relaţiilor cu Moscova, Ucraina este prea mare şi prea importantă pentru ca masacrul ce are loc în aceste zile şi consecinţele sale să nu producă o modificare tectonică a relaţiilor dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Rusia şi sateliţii ei de cealaltă. Ceea ce înseamnă că România va trebui să se poziţioneze fără ambiguitate.
În mod firesc, această poziţie nu poate fi decât una singură: alături de victimele represiunii, împreună cu Statele Unite şi Europa şi împotriva forţelor Răului susţinute de Rusia. După zeci de morţi civili în două zile, nu mai este loc de dialog politic între putere şi opoziţie, aşa cum cere Ministerul nostru de Externe, este o situaţie de alb şi negru: ori Ianukovici pleacă acum şi se convine asupra unui calendar politic postrevoluţionar, ori urmează o represiune pe scară largă care se poate sfârşi oricum, chiar şi cu scindarea ţării.
Problema este că Guvernul de la Bucureşti a cultivat în mod sistematic ambiguitatea şi echivocul în relaţiile cu dictaturile orientale, fie că vorbim de Ucraina, de Rusia sau de China. Victor Ponta şi-a exprimat cât se poate de limpede ambiţia de a realiza noi deschideri economice, dar şi politice către Rusia şi China. Insistenţa cu care Ponta a apărat chiar şi ieri companii dubioase din sfera rusă (cum este KazMunai Gaz) şi chineză (cum este Huawei) reprezintă un indiciu lămuritor despre locul unde se află cu adevărat „sufletul“ lui Ponta şi care este viziunea lui despre viitorul României. Companii de stat precum KazMunai şi Huawei, care vin din dictaturi orientale, sunt făcute pentru a fi obediente faţă de despotul local şi a se acomoda la pretenţiile acestuia pentru interesul reciproc. Regulile pieţei, ale eticii corporatiste şi interesele consumatorilor şi cetăţenilor pot fi puse în paranteze atâta vreme cât aceste agenţii ale capitalismului de stat, oligarhia şi puterea politică îşi servesc reciproc interesele prin corupţie şi distorsionarea regulilor. Cum Uniunea Europeană este în primul rând un spaţiu al regulilor, opţiunea strategică a grupurilor de interese va fi întotdeauna spre Est, pentru că acesta este locul natural al oligarhiei.
Victor Ponta şi oligarhia au declanşat, în paralel, două atacuri care, dacă vor reuşi, vor avea drept rezultat ceea ce Andrew Wilson numea „politică virtuală“: la piaţa liberă şi agenţii care acţionează pe piaţă în afara controlului guvernamental şi la statul de drept şi instituţiile care îl apară. Faptul că Guvernul încearcă să-şi subordoneze politica Băncii Naţionale şi că intervine brutal pe piaţa bancară este fără precedent în ultimii 25 de ani. Faptul că instituţiile care ar trebui să reglementeze piaţa financiară distorsionează această piaţă prin decizii administrative care nu sunt validate de vreun tribunal, faptul că prin politica de taxe şi impozite sunt favorizate marile corporaţii în dauna producătorilor mici şi mijlocii, a consumatorului şi contribuabilului reprezintă lovituri date la temelia pieţei libere şi o tentativă transparentă de subordonare a economiei naţionale grupurilor de interese care îl menţin pe Ponta la putere.
O asemenea apropriere a resurselor economiei naţionale nu se poate face fără abuz administrativ şi legislativ şi, din acest motiv, statul de drept trebuie anihilat, chiar dacă asta înseamnă anihilarea şi/sau subordonarea DNA, ANI, Înaltei Curţi, Avocatului Poporului, Curţii Constituţionale sau SRI (SIE nu va scapa nici el, pentru că o politică de „deschidere“ către Rusia şi China va intra în conflict cu interesele naţionale şi trebuie să controlezi SIE ca să nu te loveşti de vreo opoziţie din interior).
Aceste atacuri sunt însoţite de o campanie agresivă de acaparare a mass-media şi de anihilare prin orice mijloace a vocilor independente şi, împreună, reprezintă ceea ce Wilson numeşte „tehnologie politică“, un fenomen specific Rusiei şi Ucrainei. Profesorul britanic identifica trei caracteristici fundamentale ale „tehnologiei politice“. Generează „produse politice virtuale“, fără substanţă reală, destinate manipulării relaţiilor de putere. USD este, de exemplu, cel mai nou produs politic virtual de pe piaţa românească. A doua este Kompromatul, atacul necontenit prin mass-media controlate de oligarhie la adresa adversarilor, iar a treia este „dramaturgija“, crearea de conflicte şi crize artificiale rezolvate prin răsturnări spectaculoase (vezi criza de guvern generată de cazul Iohannis). Rezultatul este „politica virtuală“, o societate închisă, specifică Ucrainei. Într-un alt text în care ne refeream la analiza lui Andrew Wilson, subliniam: „Condiţiile pentru practicarea acestui tip de politică virtuală sunt existenţa unei elite puternice şi amorale (oligarhia), un electorat pasiv, lipsa societăţii civile şi o cultură a controlului informaţiei difuzate prin media“. Or, aceasta este însăşi esenţa „ucrainizării“.
În vreme ce ucrainenii îşi dau viaţa pentru a se elibera de acest regim sufocant, care nu aduce decât disperare şi sărăcie, la Bucureşti asistăm la o tentativă deliberată de ucrainizare a României. Cu adevărat anul acesta va fi crucial. Norocul României este că are de partea ei Europa şi America. Nenorocul este că Europa şi America nu pot elibera România de propria oligarhie în locul nostru.
