Creşterea “strategică” a şomajului înainte de aplicarea legii ce încurajează noile angajări, mimarea investiţiilor pentru a “scuti” acţionarii minoritari de dividende, creşterea numărului de credite neperformante după o scădere temporară a acestora sunt riscurile potenţiale pe care trebuie focalizate viitoarele norme.
Cea mai promiţătoare lege pentru economie-vorbim de stimularea companiilor ce fac minim 20 de noi angajări-se poate dovedi o bombă cu ceas pentru veniturile bugetului. Deocamdată, ştim că toate firmele ce crează 20 de locuri de muncă într-un an pot beneficia, dacă le menţin, de o schemă de ajutor din partea statului cu o durată de 7 ani. Asta presupune achitarea a jumătate din cheltuielile salariale pentru noile joburi din bugetulul publilc, cu condiţia ca angajatorul să nu ofere venituri mai mari decât salariul mediu pe economie. Să presupunem că o firmă de construcţii are 30 de angajaţi cu acte în regulă. După intrarea în vigoare a legii ce stimulează noile angajări, patronul păstrează 10 dintre aceştia şi concediază 20. După câteva săptămâni, o nouă firmă deţinută de patronul în cauză sau de un apropiat al său angajează cei 20 de oameni proaspăt şomeri şi vine să încaseze ajutoarele guvernamentale pentru generarea a 20 de noi locuri de muncă în economie. Apoi, timp de şapte ani, cele două firme îşi impart frăteşte operaţiunile ca şi când ar fi în pâine tot compania veche. Cum autorităţile n-au precizat până acum dacă ajutorul se acordă doar pentru noii angajaţi cu contract de muncă, nu şi pentru titularii contractelor de drepturi de autor sau a celor angajaţi part-time, ne putem imagina şi un scenariu în care 20 de doritori de asigurări sociale sunt angajaţi fictiv, pe salarii modice, suportate pe jumătate din buzunarul propriu, doar pentru a beneficia de asistenţă mediacală la stat în caz de nevoie.
Investiţii simulate, dividende neacordate
Ce poate fi mai frumos pentru acţionari decât scutirea de taxe pentru profitul reinvestit în scopul creşterii afacerii pe care au mizat? Au fost însă destule cazuri-şi vorbim aici chiar de companii listate la bursă (de fapt, pe Rasdaq)-când acţionarul majoritar a ales să “ascundă” profitul pentru a nu da dividende minoritarilor. Metode? “Investiţii” sub forma unor achiziţii supraevaluate din ograda unor apropiaţi, operaţiuni pentru care majoritarul era bine stimulat iar minoritarii rămâneau cu buza umflată pentru că nu mai rămânea profit de împărţit. Viitoarea lege ar trebui să separe foarte atent investiţiile în creşterea companiei şi cele motivate doar de încasarea stimulentelor fiscale. Poate n-ar strica ca taxele pe profit să fie înapoiate dacă nu se obţin într-un termen rezonabil creşteri ale cifrei de afaceri, a numărului de salariaţi ca efect al reinvestirii profitului. Neimpozitarea profitului reinvestit ar trebui deci privită mai degrabă ca un credit fiscal, doar în cazul fericit nerambursabil, şi nu ca o scutire pe vecie de obligaţii pentru beneficiari.
Credit fiscal pentru debitori. Când vine scadenţa?
S-a vorbit mult despre iniţiativa de a stimula consumul oferindu-le debitorilor cu probleme şansa de a-şi reduce până la jumătate din rată timp de 2 ani prin rescadenţarea creditului. Apoi, după cei doi ani de graţie şi tentaţii consumiste satisfacute, statul urmează să acorde un credit fiscal de maxim 200 lei pe lună constând în reducerea impozitului pe venit, pentru a compensa creşterea bruscă a ratei-faţă de valoarea iniţială (aceasta va include şi fracţiunea din principal de care debitorul a fost scutit în primii doi ani). Nu este deloc clar în acest moment în cât timp urmează să fie recuperat ulterior respectivul credit fiscal. În alţi doi ani? Mai mult? Mai puţin? Sau nu e vorba de credit ci de scutire fiscală? Dacă vorbim de credit, cine beneficiază de această facilitate se poate trezi după primii doi ani de rată redusă şi următorii doi de rată a cărei creştere e suportată de Guvern, într-un moment în care banca îl presează să dea înapoi mai mult decât nu reuşea să ramburseze iniţial. Cum ar suna o execuţie silită după patru ani de sprijinire a consumului? În plus, legea ar trebui să lămurească şi următoarele aspecte: ce se întâmplă cu creditul pensionarului plecat la cele veşnice după primii doi ani de reducere a ratei? Îl preia Guvernul? Dar cu debitorul care intră în şomaj după acelaşi interval? Din ce venituri îi reduce Guvernul impozitul, din ajutorul de şomaj?