5.7 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialTrezorierul partidului la putere în Catalonia a fost arestat pentru corupţie

Trezorierul partidului la putere în Catalonia a fost arestat pentru corupţie

Trezorierul partidului CDC, aflat la putere în Catalonia, Andreu Viloca, a fost reținut pentru corupție, scrie Mediafax. LIderul partidului, Arthur Mas, a calificat acțiunea drept o „vânătoare de vrăjitoare”.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a anunţat că cel puţin 11 persoane, inclusiv trezorierul Andreu Viloca, au fost arestate miercuri, într-o serie de descinderi.

Preşedintele Departamentului pentru Lucrări Publice de la nivelul regiunii şi mai mulţi directori se află printre cei arestaţi, la capătul unei anchete de lungă durată în legătură cu activitatea Partidului Convergenţa Politică a Cataloniei (CDC), principala forţă politică din spatele mişcării secesioniste din Catalonia.

Autorităţile spaniole suspectează partidul că a perceput comisioane de la companii în schimbul unor proiecte de lucrări publice.

Liderul CDC Arthur Mas, susţine că el şi formaţiunea sa sunt „ţinte ale unei vânători de vrăjitoare” din cauza eforturilor de despărţire de Spania.

„Nu vor găsi nimic, pentru că nu există nimic ilegal în acele proiecte”, a spus el.

Anul trecut, poliţia l-a reţinut pe un fost primar al partidului din oraşului El Vendrell pentru că ar fi luat mită în schimbul unor contracte de lucrări publice.

Fondatorul CDC şi fostul său lider istoric Jordi Pujol a demisionat din toate funcţiile onorifice pe care le deţinea anul trecut, după ce a recunoscut că a ţinut secrete conturi bancare, cu bani nedeclaraţi, timp de zeci de ani.

Catalanii susţin în mare măsură dreptul de a organiza un referendum pentru a se despărţi de Madrid, dar au păreri împărţite despre secesiune, potrivit unor sondaje.

 

Cele mai citite

Pensiile cresc din ianuarie 2025: Pensia minimă garantată ajunge la 1.415 lei

Valoarea Punctului de Referință (VPR) pentru calculul pensiilor va crește de la 81 de lei la 91 de lei, marcând o majorare de 12,1%,...

Virgil Guran(PNL): Chiar atât de proşti ne credeţi, că mergem să comandăm o manea?

Vicepreşedintele PNL Virgil Guran, lider al filialei liberale din Dâmboviţa, a declarat miercuri, la o întâlnire electorală la Târgovişte, că PNL nu a comandat...

SUA și-ar putea redeschide joi ambasada de la Kiev

Statele Unite se aşteaptă ca ambasada americană la Kiev să revină la operaţiunile normale joi după o alertă de securitate, le-a declarat miercuri reporterilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă