UPDATE: Cea de-a doua membră a grupului contestatar rus Pussy Riot, Nadjda Tolokonnikova, deţinută la Krasnoiarsk (Siberia) a fost eliberată luni după ce a fost amnistiată, potrivit contului de Twitter al soţului ei, Piotr Verzilov, relatează AFP, citată de Mediafax.
„Nadia este în libertate”, anunţă contul grupului Voina, care publică o fotografie cu tânăra înconjurată de jurnalişti. Tolokonnikova, în vârstă de 24 de ani, a părăsit spitalul penitenciarului în care îşi ispăşea pedeapsa şi a fost întâmpinată de soţul ei.
–-
„Maria Alehina şi-a regăsit libertatea”, a declarat avocatul său Piotr Zaikin pentru RIA Novosti. „Toate documentele au fost completate şi semnate”, a precizat el.
Citeşte şi: Rusia: Curtea Supremă admite reanalizarea procesului Pussy Riot
Alehina (25 de ani) şi Nadejda Tolokonnikova (24 de ani), care au fost condamnate la doi ani de închisoare după ce au cântat, în februarie, o „rugăciune punk” împotriva lui Vladimir Putin în catedrala din Moscova şi care în mod normal ar fi trebuit să iasă din închisoare la începutul lui martie, au fost amnistiate săptămâna trecută.