O vastă operaţiune anticorupţie a poliţiei turce la Istanbul şi Ankara a provocat un seism fără precedent în sânul puterii, „sistemul AKP“, instalat de premierul Erdogan în jurul partidului islamo-conservator pe care îl conduce cu mână de fier de 12 ani, riscând să se clatine. Arestările operate privesc membrii anturajului său, ancheta justiţiei punând în evidenţă o vastă afacere de corupţie şi spălare de bani, cu ramificaţii „foarte politice“.
În Turcia se joacă un război pentru controlul statului, iar conflictul mocnit dintre Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP) al premierului islamo-conservator, Recep Tayyip Erdogan, şi confreria musulmană a imamului Fethullah Gulen a explodat. La ordinul procurorului din Istanbul, zeci de agenţi ai direcţiei Finanţelor şi securităţii naţionale au arestat marţi în zori în megalopolisul turc şi în Ankara 65 de persoane suspectate de corupţie activă, spălare de bani şi fraude legate de o serie de licitaţii publice pentru construirea de locuinţe sociale. Printre suspecţi figurează primarul (AKP) cartierului central Fatih din Istanbul, Mustafa Demir, fiii a trei miniştri apropiaţi de şeful guvernului, pdg-ul marii bănci publice Halk Bankasi, magnatul Lucrărilor publice Ali Agaoglu, şi mai mulţi înalţi funcţionari şi oameni de afaceri. Grupul este apropiat de premierul Erdogan şi, aşa cum declara deputatul Engin Altay (Partidul republican al poporului), afacerea reprezintă „cel mai mare scandal din istoria Turciei şi primul ministru trebuie să demisioneze”. Această nouă afacere de corupţie, endemică în ţară, a luat o turnură politică la anunţarea prezenţei printre persoanele arestate a fiilor miniştrilor de Interne, Muammer Guler, al Economiei, Zafer Caglayan, şi al Mediului, Erdogan Bayraktar.
Luptă fără mănuşi
Numeroşi observatori au legat afacerea de conflictul devenit deschis care îi opune de câteva săptămâni pe premierul islamo-conservator, Recep Tayyip Erdogan, şi influenta organizaţie a imamului Fethullah Gulen. Chiar premierul a dat apă la moară acestor speculaţii denunţând, cu ocazia unei vizite la Konya „ameninţările” şi „alianţele dezgustătoare”, fără a face explicit referire la raidul poliţiei. Mai mult, avertiza într-un discurs că „nici o forţă din umbră, fie că acţionează din interior sau din exterior, nu ne va spune ce drum să urmăm”. Aluzie clară la confreria imamului Fethullah Gulen, 72 de ani, considerat până nu demult foarte apropiat de Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP), la putere, dar care în ultimele luni a devenit cel mai mare duşman al acestuia, una din vocile cele mai critice în Turcia.
Tensiunile şi diviziunile nu au mai putut fi mascate după publicarea recentă de către cotidianul Taraf a unui document confidenţial compromiţător, datat 2004. În acest act semnat de Erdogan şi de preşedintele Abdullah Gull, pe atunci ministru de Externe, Consiliul naţional de securitate cerea explicit guvernului să ia măsuri pentru „terminarea” mişcării Gulen. Din Statele Unite, unde s-a exilat din 1999, Fethullah Gulen s-a declarat „amuţit”. Dezvăluirile au accentuat şi mai mult climatul de suspiciune din sânul partidului islamo-conservator la putere şi s-a declarat războiul dintre pro-Erdogan şi pro-Gulen, având pe fond alegerile prezidenţiale din 2014. Cotidian pro-Gulen Taraf ameninţă că va publica „documente” şi „casete” compromiţătoare pentru premier şi în apropierea prezidenţialelor apropiaţii lui Fethullah Gulen îşi vor folosi toată influenţa pentru a bloca ascensiunea lui Erdogan.
Orizonturi întunecate
„Guleniştii” nu îşi ascund dezacordul cu modul de guvernare foarte personală a premierului Erdogan. Ultimul subiect de discordie a fost decizia guvernului de a închide mai multe mii de instituţii private de susţinere şcolară, numitele „dershane”, o reţea educativă în care mişcarea Gulen a investit masiv.
Divergenţele în AKP au apărut în fapt la lumina zilei în primăvară, când au avut loc manifestaţiile din Piaţa Taksim, din Istanbul. Atunci, vicepremierul Bulent Arinc, un apropiat al lui Fethullah Gulen, şi-a exprimat dezaprobarea faţă de represiunea violentă ordonată de Erdogan. Foarte influentă în poliţie, diplomaţie şi administraţia judiciară, dar şi în lumea afacerilor, confreria musulmană a devenit încet-încet un partid în partid, chiar dacă membrii săi susţin că nu au ambiţii politice.
Tot atunci, contestările au expus divergenţele la vârful statului între fermul şi ambiţiosul premier Recep Tayyip Erdogan, ţinta preferată a manifestanţilor, şi mai conciliantul preşedinte Abdullah Gull, rivali potenţiali pentru prezidenţialele din 2014. Cei doi tovarăşi de drum au evoluat multă vreme împreună în politică, simbolizând tendinţa reformistă în cadrul islamului politic, fiind inseparabili şi au participat la crearea AKP, ajuns la putere la alegerile din 2002. Perfecta înţelegere dintre ei a fost bruiată de perspectiva prezidenţialelor de anul viitor.
Cunoscut ca apropiat, asemenea lui Arinc, de puternica şi influenta confrerie musulmană a lui Fethullah Gulen, preşedintele Abdullah Gull doreşte un nou mandat. Dar Recep Tayyip Erdogan, care conduce AKP, vizează şi el preşedinţia ţării, cu puteri întărite – proiectul de a schimba Constituţia în acest sens nu i-a reuşit –, având în vedere că este împiedicat de regulile partidului său de a rămâne în fruntea guvernului după alegerile din 2015.
În umbră, bătălia a fost lansată, dar „criza Taksim” l-a slăbit pe Erdogan şi ascensiunea acestuia la postul de preşedinte este compromisă, arată analiştii. În schimb, Gull şi-a consolidat imaginea de democrat.
