19.3 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialAvocată a Baroului Bucureşti, cercetată de DNA pentru trafic de influenţă

Avocată a Baroului Bucureşti, cercetată de DNA pentru trafic de influenţă

O avocată a Baroului Bucureşti, Georgeta Lavinia Marin, este cercetată penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru trafic de influenţă, potrivit unui comunicat de presă al DNA.

În perioada mai – octombrie 2013,  inculpataar fi pretins suma de 1.500 de euro de la un denunţător, urmând ca în schimbul banilor să intervină pe lângă ofiţerul de poliţie ce avea în instrumentare dosarul penal în care era cercetat denunţătorul, astfel încât să fie întocmită o propunere de neîncepere a urmăririi penale. În respectivul dosar penal, denunţătorul era cercetat pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat.

”Conform  înţelegerii, la data de 17 octombrie,  învinuita Marin Georgeta-Lavinia a primit de la denunţător  suma de 1.500 de euro în scopul menţionat anterior, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, se arată în comunicat.

Curtea de Apel  Bucureşti va decide, vineri, dacă inculpata va fi arestată preventiv pentru 29 de zile.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă