„Basarabia e România” – scrie în ţara-mamă. „Aici e România” – vezi oriunde te-ai uita, în Republica Moldova. Pe ziduri sau pe garduri – sloganurile amintesc istoria şi prezentul, cine suntem şi unde ne aflăm. Asta fac, de câţiva ani încoace, activiştii şi voluntarii „Platformei Civice Acţiunea 2012”. Şi multe altele au realizat, din 2011, de când zeci de organizaţii unioniste din spaţiul românesc s-au unit. Pentru acelaşi ideal.
Ce ştiu unii elevi români despre Basarabia
M-am întâlnit, zilele trecute, cu o parte din cei care se află în conducerea „Platformei Civice Acţiunea 2012”. Povestesc despre una dintre campaniile lor, din acest an, în primăvară, când a fost în şcolile din România „săptămâna altfel”. Unioniştii s-au dus în câte trei licee din fiecare judeţ, cele mai bune – aşa au fost alese – după rezultatele la învăţătură, pentru a le vorbi elevilor despre istoria Basarabiei. Ce credeţi că întreabă unii? Basarabia e cumva în Ardeal?
„Basarabia e România”
Probabil că aţi văzut pe ziduri, pe garduri, peste tot în România, o inscripţie – „Basarabia e România”. Ba şi abţibilduri lipite în interiorul clădirilor, pe uşi, pe birouri, oriunde, cu acelaşi mesaj. Este altă campanie realizată, la noi, de aceeaşi organizaţie. Ei au făcut o acţiune similară în Republica Moldova, numai că acolo mesajul sună astfel – „Aici e România”. Pare ceva, la prima vedere, simplu, dar Marius Lulea, unul dintre copreşedinţii „Acţiunii 2012”, spune că e un mod prin care asemenea idei se pot întipări în conştiinţa publică. De ce tocmai 2012 în titulatura acestei organizaţii? Pentru a scoate în evidenţă cei 200 de ani de când Imperiul Ţarist a pus stăpânire, pentru prima oară, pe Basarabia, în 1812.
30 de organizaţii unite pentru acelaşi scop
Dar cine sunteţi voi, oamenii aceştia care parcă înotaţi împotriva curentului, într-o ţară în care lumea se gândeşte mai mult la ce pune pe masă, în comparaţie cu sentimentele unioniste? Ei bine, mi se explică, de-a lungul anilor au fost tot felul de organizaţii mici, şi în România, şi în Republica Moldova, la nivel local, care încercau să resusciteze conştiinţa naţională. Până în anul 2011, când măcar la acest nivel se produce o mică unire între acele organizaţii, mai întâi 16, acum 30 aflându-se sub umbrela care acoperă cele două maluri ale Prutului. Prin urmare, conferinţa de lansare a „Platformei Civice Acţiunea 2012” are loc pe 17 aprilie 2011. Unde credeţi? – la Chişinău. „Am dorit să fie o mişcare a societăţii, am vrut să aducem în conştiinţa publică ideea unirii. O idee prea mult timp marginalizată, pentru că vreme de 20 de ani nu s-a făcut nimic”, explică interlocutorul meu.
Unionismul – armă politică dincolo de Prut
Primul miting al noii organizaţii naţionale – ar fi culmea să spunem internaţională, doar pentru că acoperă două state, dar în care se vorbeşte totuşi aceeaşi limbă – are loc tot la Chişinău, pe 16 mai 2012. Mai fusese în acel loc o acţiune similară, în acelaşi an, pe 25 martie, ca preambul al formării organizaţiei. Mi se povesteşte că la ambele manifestaţii au fost peste 10.000 de oameni. „Intelectualitatea este în cea mai mare parte unionistă în Republica Moldova”, aud în continuare descrierea gazdelor mele. Cuvinte mai puţin plăcute au, în schimb, despre politicienii de dincolo de Prut – „unionismul e folosit mai degrabă ca mijloc de propagandă politică”. Dacă e să discutăm despre momentul actual, aud că „Acţiunea 2012” numără cam 1.500 de membri activi. La care se adaugă voluntarii. Vorbind de ceea ce se întâmplă în România, Basarabia e mai degrabă prezentă în mediile intelectuale, în rândul studenţimii. „Pot spune că 80% dintre membrii noştri sunt tineri”, adaugă George Simion, cel care se prezintă secretar general al organizaţiei. Anul trecut, de data asta în Bucureşti, un marş în favoarea unirii a strâns mai mult de 3.500 de oameni, majoritatea tineri. Dar printre ei au apărut şi oameni bătrâni. Cu siguranţă cei care au apucat România Mare, de până în 1940. „Foarte puţini au fost cei de vârste mijlocii. Probabil sunt ocupaţi cu munca şi cu grijile zilnice”, opinează şefii Platformei Civice.
Politicienii români faţă cu unirea – tăcere absolută
O idee interesantă are această organizaţie anul trecut, înaintea alegerilor parlamentare din România, când sunt contactaţi telefonic aproximativ 1.200 de candidaţi. Cărora li se pune următoarea întrebare – vreţi să semnaţi Pactul pentru Basarabia? Au semnat numai 617 dintre cei chestionaţi. La ora de faţă, dintre cei 588 de parlamentari, numai 116 se află pe lista celor care au aderat la Pact. Dar ce se scria în acel document? Iată câteva dintre cele mai importante idei – politicienii să vorbească public despre unirea celor două state româneşti, inclusiv în plenul Parlamentului, să militeze pentru adoptarea datei de 31 august ca zi dedicată Limbii Române, să fie adoptate mecanismele legislative pentru crearea spaţiului economic comun între România şi Republica Moldova, sprijinirea companiilor din România care vor să investească dincolo de Prut. Retorică ar fi pur şi simplu întrebarea – aţi auzit un parlamentar, în ultimul an, vorbind despre aceste idei?
„Aducem Basarabia acasă”
Cu totul alta a fost atitudinea oamenilor simpli din ţara asta, aproape 120.000 semnând în acest an, în doar câteva luni, petiţia sugestiv intitulată „Aducem Basarabia acasă”, însemnând susţinerea unei viitoare legi care să cuprindă aceleaşi idei prezentate anterior politicienilor. Rămâne ca parlamentarii noştri să ia în seamă voinţa populară.
Vinul basarabean promovat în România
Mai nou, de când Rusia boicotează vinurile din Republica Moldova, „Platforma Civică Acţiunea 2012” a început o campanie în rândul hotelurilor, pensiunilor şi restaurantelor din România – vizate sunt 12.000 de asemenea locuri – în care li se va propune proprietarilor să includă în meniul clienţilor licorile basarabene.
Pregătirea marşului de duminică
Să organizezi o manifestaţie pentru Basarabia şi pentru unire în Bucureşti nu-i atât de uşor. „Marea noastră problemă acum e să facem cunoscut acest eveniment”, se referă Marius Lulea la marşul programat duminică, 20 octombrie 2013, care va începe la ora 14.00 în Piaţa Victoriei şi se va sfârşi la 16.30 în faţa Parlamentului. Se încearcă transmiterea informaţiei mai degrabă prin intermediul reţelelor de socializare. De anunţuri la televiziuni nu poate fi vorba. Totul costă, iar unioniştii sunt bogaţi numai în optimism şi însufleţire. De mai multe zile se împart fluturaşi în marile intersecţii ale Capitalei, s-au lipit şi afişe. Aflu de zece autocare cu membri ai „Acţiunii 2012”, din ţară, dar şi de colegi de-ai lor de la Chişinău, care vor veni în capitala României. Basarabenii vor aduce un steag tricolor care va avea nu mai puţin de 1.200 de metri pătraţi. „Se lucrează zilele acestea la steag”, mi se spune. Apelul organizatorilor către cei care vor să vină la manifestaţie este ca fiecare om să aibă un steag tricolor.
Puţină istorie
Inventată de sovietici, teoria moldovenismului arată că pe cele două maluri ale Prutului ar trăi două popoare diferite, ca limbă şi istorie, în principal. Se şterge practic cu buretele realitatea anului 1817, de pildă, când, aşa cum arată documentele vremii, în Basarabia proporţia românilor era copleşitoare – 86%. Un teritoriu pe care trăiseră dacii, cuprins între hotarele regatului lui Burebista şi Decebal. Stăpânirea romanilor se va întinde numai în sudul fâşiei de pământ dintre Prut şi Nistru, nordul fiind controlat de dacii liberi. Expansiunea rusească spre Est face ca Basarabia să fie ocupată în 1812. Tratatul de pace din 1856, de la Paris, încearcă să ţină Rusia departe de gurile Dunării, fiind restituit României sudul Basarabiei – judeţele Cahul, Ismail şi Bolgrad. Lucrurile se schimbă în anul 1878, tot printr-un tratat internaţional, de la Berlin, când România cedează sudul Basarabiei, ca să primească Dobrogea. Un troc sub presiune, arată istoricii, prin care marile puteri de la acea vreme au acceptat să ne recunoască independenţa faţă de Imperiul Otoman, fără să mai conteze că ne bătusem pentru neatârnarea noastră la sud de Dunăre, în faţa Plevnei. României i se mai forţează încă o dată mâna, în 1940, în urma pactului Ribbentrop – Molotov, când Basarabia şi Bucovina de Nord ne sunt confiscate peste noapte.
Unde e voinţa de altădată?
Unirea cea mare, de la 1918, s-a făcut, cum arată cronica vremii, pentru că a existat voinţa poporului şi a clasei politice. Dovada cea mai bună e felul în care s-au mişcat basarabenii, după destrămarea ţarismului. Basarabia îşi proclamă autonomia faţă de Moscova pe 17 decembrie 1917, la 24 ianuarie 1918 devine independentă, iar pe 27 martie se uneşte cu România. Imperiul de la răsărit s-a mai descompus o dată, în 1991, dar atunci nu s-au repetat cele întâmplate cu 73 de ani înainte. Sunt arhive care aşteaptă, su siguranţă, să vadă lumina zilei, pentru a explica de ce există azi două state româneşti. Adevărul ultimelor două secole nu poate fi însă ignorat – Basarabia a fost şi este încă la mâna marilor puteri. Bucureştiul ar trebui să dovedească demnitate. Măcar în stradă. La mitinguri. Cu drapelul în mână…