29.2 C
București
joi, 26 septembrie 2024
AcasăSpecialFabio Capello, la Bucureşti: Am fost mulţumit de jucătorii români antrenaţi

Fabio Capello, la Bucureşti: Am fost mulţumit de jucătorii români antrenaţi

Antrenorul italian Fabio Capello, în prezent selecţioner al Rusiei, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, cu ocazia sosirii în Bucureşti a trofeului Ligii Campionilor, al cărui ambasador este, că a fost mulţumit de jucătorii români pe care i-a pregătit în carieră, Răducioiu, Mutu şi Chivu, potrivit Mediafax.

Fabio Capello a pregătit trei jucători români de-a lungul timpului, pe Florin Răducioiu la AC Milan), pe Adrian Mutu la Juventus Torino) şi pe Cristian Chivu la AS Roma.

„Am fost mulţumit de jucătorii români la cluburile la care i-am pregătit. L-am ales pe Răducioiu pentru AC Milan, când am câştigat titlul. Apoi, cu Mutu am lucrat la Juventus, la un an după suspendarea pentru dopaj, iar când a ajuns era într-o stare fizică foarte proastă, dar s-a antrenat mult şi în patru luni era foarte competitiv. Am câştigat două titluri, pe care le-au anulat, dar le-am câştigat. Pe Chivu l-am avut la Roma, care pentru mine era cel mai bun fundaş central din Europa. Era un jucător foarte important în vestiar, pentru că este foarte inteligent”, a spus Capello.

Fabio Capello a afirmat că Steaua este o echipă bună, însă nu la fel de puternică precum adversarele din Grupa E a Ligii Campionilor. „Steaua este o echipă bună, dar nu la fel de puternică cum sunt adversarele. Este o echipă bună, dar nu una de top”, a completat Capello.

Întrebat ce părere are despre persoanele care nu îi respectă pe jucătorii care au adus glorie anumitor cluburi, Capello a răspuns: „Am trăit în Anglia pentru aproape cinci ani, unde respectul pentru foştii jucători este fantastic. Toţi jucătorii sunt invitaţi la întâlniri, jurnaliştii îi respectă. Nu înţeleg ţările ca Italia, pentru că nu ştiu ce se întâmplă aici, care nu respectă jucătorii care au câştigat. În Spania sunt respectaţi pentru ce au făcut. Nu îmi place lipsa de respect pe care o găsesc în Italia.”

Fabio Capello consideră că favorite în acest sezon la câştigarea Ligii Campionilor sunt Bayern Munchen, Real Madrid, Arsenal Londra şi FC Barcelona. „Înainte să văd primele două etape, Real Madrid era, pentru mine, cea mai bună echipă, dar după ce am văzut victoria lui Bayern Munchen cu Manchester City, cred că Bayern este. Dacă ar fi să mai aleg încă două echipe, una ar fi Arsenal, pentru că s-a îmbunătăţit mult din punct de vedere mental şi este şi pe primul loc în campionat, iar cealaltă este FC Barcelona. Am văzut la ultimul meci că a început să practice acelaşi joc ca pe vremea lui Guardiola. În campionat nu au jucat la fel, dar dacă o vor face în stilul Guardiola, atunci vor fi foarte periculoşi”, a adăugat Capello.

Selecţionerul Rusiei a menţionat că echipele italiene nu mai obţin rezultate în Liga Campionilor din cauza problemelor financiare, care nu le permit să achiziţioneze cei mai buni jucători din lume. „Cred că problema echipelor în Liga Campionilor este reprezentată de problemele financiare. Când eram bogaţi, cumpăram cei mai buni jucători. Acum, cei mai buni jucători se duc în Franţa, Spania şi Anglia. Dacă vrei să câştigi Liga Campionilor, trebuie să cumperi cei mai buni jucători, iar în Italia este criză. Napoli este o echipă bună, dar a cumpărat doar un jucător de la Real Madrid, nu 11. Au nevoie de mai mulţi pentru a fi la fel de competitivi ca Arsenal, Bayern Munchen sau Real Madrid. Bayern Munchen îşi cumpără jucătorii din Germania, noi în Italia încercăm să facem acelaşi lucru, dar când găsim un talent bun, îl vindem”, a explicat Capello, care a precizat că după ce îşi va încheia contractul cu federaţia rusă va renunţa la antrenorat.

Trofeul Ligii Campionilor a fost expus, vineri, în Piaţa Enescu din Capitală, în cadrul unei ceremonii la care au participat Miodrag Belodedici, ambasadorul în România al evenimentului, şi selecţionerul Rusiei, Fabio Capello, câştigător al competiţiei cu AC Milan în 1994.

Trofeul va sta în România până duminică, iar fanii pot să se fotografieze cu el vineri, între orele 15.00 şi 18.00, sâmbătă între orele 10.00 şi 22.00 şi duminică între orele 10.00 şi 18.00.

Cele mai citite

BERD: Economia României va crește cu doar 1,4% în 2024, afectată de scăderea cererii externe și încetinirea sectorului IT

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a revizuit în scădere prognozele privind evoluția economiei României pentru 2024, indicând o creștere de doar 1,4%,...

Probleme pentru Elena Lasconi. Managerul de campanie și-a dat demisia

Elena Lasconi, candidata USR la președinția României, se confruntă cu o schimbare semnificativă în echipa sa de campanie. Managerul său, Lucian Stanciu Viziteu, și-a...

Industria alimentară din România, dependentă de muncitori necalificați: 75% din forța de muncă are doar 8 clase

Patronatele din industria alimentară atrag atenția că 75% din angajații din acest sector nu pot fi calificați din cauza nivelului scăzut de educație, majoritatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă