26.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI: România lui Ponta calcă în picioare statul de drept. Adio...

REVISTA PRESEI: România lui Ponta calcă în picioare statul de drept. Adio Schengen?

„România lui Ponta calcă în picioare statul de drept. Adio Schengen?”, scrie publicaţia Curentul, care adaugă: „Când toată lumea credea că România este pe calea cea bună şi că a scăpat într-o bună proporţie de intervenţia politicului în justiţie, premierul Victor Ponta a demonstrat contrariul.”

„Cazul Papici reaprinde războiul Băsescu – Ponta”, scriu jurnaliştii de la Adevărul, care adaugă faptul că „schimbarea procurorului Lucian Papici din funcţia de şef al secţiei I din cadrul DNA e la un pas de a genera ruptura definitivă dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta. Într-un discurs ţinut joi şeful statului l-a acuzat pe Ponta că „s-a urcat cu bocancii pe Justiţie“. De altfel, aseară Victor Ponta a dat explicaţii reprezentantantului Ambasadei SUA la Bucureşti despre situaţia de la DNA.”

„FENOMENUL IZVOARELE. După cutremurul nr. 78, sătenii oscilează între seismologul de la Bucureşti, care „linişteşte populaţia” la căminul cultural, şi popa Casian”, titrează Gândul. „Localnicii dintr-o comună din Galaţi sunt terorizaţi de zece zile din cauza unor cutremure repetate. Primarul afirmă, citându-i pe premierul Ponta şi pe seismologi, că cele 78 de cutremure care au avut loc până acum „sunt o premieră în România”. Parohul din localitate a chemat oamenii la rugăciune, iar autorităţile au decretat mobilizarea pentru o eventuală situaţie de urgenţă. Nimeni nu ştie însă care este cauza acestor cutremure în lanţ.”, scrie Gândul.

„Bani publici cu dedicaţie. Cum primeşte ginerele lui Blaga contracte de milioane de euro fără licitaţie”, titrează Evenimentul zilei. „Axis Corporate Security, firmă de pază controlată de ginerele liderului PDL, a semnat anul acesta opt contracte cu CNADNR în valoare de 2,2 milioane de euro. Cinci au fost parafate într-o singură zi. Niciunul nu a fost obţinut prin licitaţie publică”, conform cotidianului „Evenimentul zilei”.

Cele mai citite

DSU are capacitatea operațională crescută acolo unde există avertizare de cod portocaliu de ploi şi vânt

Capacitatea operaţională va fi crescută în judeţele aflate sub avertizare de cod portocaliu de ploi şi vânt şi vor fi prealertate două elicoptere dotate...

Visul Î.P.S. Ciolacu – Academia Catavencu

Î.P.S. Marcel Ciolacu… Nu, nu a trecut la cele bisericești. Î.P.S. înseamnă Întâiul Președinte Simigiu. Așadar, Î.P.S. Marcel Ciolacu a avut un vis....

Volkswagen își revizuiește din nou prognozele anuale din cauza performanțelor slabe și a condițiilor economice dificile

Volkswagen a anunțat vineri o revizuire negativă a previziunilor sale anuale, marcând a doua ajustare în mai puțin de trei luni. Această decizie a...
Ultima oră
Pe aceeași temă