21.1 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialControversele istoriei

Controversele istoriei

Cu ocazia împlinirii unui secol de la semnarea, la Bucureşti, a Tratatului de Pace care punea capăt celui de-al doilea război balcanic, pe 10 august 1913, Muzeul Naţional de Istorie a României a deschis expoziţia temporară „1913. Al doilea război balcanic şi Pacea de la Bucureşti“.

Expoziţia este realizată în parteneriat cu Arhivele Naţionale ale României, Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, Serviciul Istoric al Armatei, Arhivele de Stat ale Bulgariei, Arhivele Istorice Militare Bulgare, Arhiva Naţională de Filme şi va expune documente şi imagini din patrimoniul instituţiilor partenere şi din Colecţia Cristian Scăiceanu. Atât războiul, cât şi pacea au constituit momente importante în istoria acestei zone a Europei, iar rolul României a fost unul decisiv, fapt demonstrat de găzduirea Confe­rinţei de Pace la Bucureşti. Evenimentele petrecute în vara anului 1913 au avut motivaţii şi conse­cinţe complexe şi au suscitat numeroase discuţii de-a lungul timpului. Expoziţia „1913. Al doilea război balcanic şi Pacea de la Bucureşti” strânge la un loc un volum impresionant de documente, fotografii şi cărţi poştale menit să ofere o imagine complexă asupra unui episod controversat al istoriei României şi Europei de Sud-Est. Documentele, în cea mai mare parte inedite, au fost selectate din colecţiile Arhivelor Naţionale ale României, Arhivei Ministerului Afacerilor Externe, Serviciului Istoric al Armatei, Arhivelor de Stat ale Bulgariei, Arhivelor Istorice Militare Bulgare.

Sunt prezentate publicului documente diplomatice de mare valoare, purtând semnătura regelui Carol I şi a celor mai de seamă oameni politici ai ţării, inclusiv originalul Tratatului de Pace, note, telegrame şi scrisori care reflectă „lupta” diplomatică dinainte, din timpul şi după terminarea războiului şi încheierea păcii, planuri de campanie, hărţi operative şi rapoarte militare din timpul campaniei la sudul Dunării. Printre cei care semnează aceste documente îi întâlnim pe principele Ferdinand, principesa Maria, generalul Averescu, Titu Maiorescu, ţarul Ferdinand al Bulgariei etc.

Istoria, în filme şi fotografii

Deosebit de interesante sunt şi cărţile poştale, afişele, extrasele din presă, scrisorile, telegramele din care reies atitudinea oamenilor şi starea de spirit vizavi de ceea ce se întâmpla, fie că era vorba de mobilizare, campanie militară, holeră sau încheierea păcii. Demersul expoziţional este susţinut de un număr foarte mare de imagini (fotografii, cărţi poştale, dar şi un film documentar) provenite din Fototeca Muzeului Naţional de Istorie a României, din colecţiile Arhivelor Naţionale ale României, Serviciilor Judeţene ale ANR, Arhivelor de Stat ale Bulgariei, Arhivei Naţionale de Filme. Sunt imagini inedite, care surprind fiecare etapă a campaniei militare, de la trecerea Dunării la manevre militare – inclusiv cele aeriene, organizarea bivuacurilor, viaţa cotidiană a soldaţilor, lupta cu epidemia de holeră, dar şi momente din timpul Conferinţei de Pace.

Din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României sunt prezentate o serie de exponate legate de momentul 1913: medalii şi decoraţii, armament, cărţi poştale, obiecte ce au aparţinut unor personalităţi implicate în evenimente.

Această expoziţie constituie cel mai important eveniment muzeografic şi documentar dedicat celui de-al doilea război balcanic şi Păcii de la Bucureşti şi va fi deschisă până pe 15 octombrie.

Cele mai citite

Cum ar putea arăta noua conducere a BNR. Votul urmează să aibă loc marți

Procesul de selecție pentru noua conducere a Băncii Naționale a României (BNR) devine din ce în ce mai contestat, în special în ceea ce...

Cea mai puternică furtună din ultimii 20 de ani. Autoritățile sunt pregătite să evacueze oamenii

ANM avertizează că un cod portocaliu va fi valabil în perioada 29 septembrie ora 08:00 - 30 septembrie ora 10:00. „După emiterea avertizărilor au fost...

Nevada va implementa un sistem de inteligență artificială pentru evaluarea solicitărilor de ajutor de șomaj

Oficialii din statul american Nevada au anunțat planurile de a introduce un sistem de inteligență artificială (A.I.) pentru a evalua cererile de ajutor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă