O delegaţie comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului va efectua, săptămâna viitoare, o vizită oficială la Oslo pentru a discuta despre legislaţia privind protecţia copilului, cu reprezentanţii Parlamentului Norvegiei, potrivit preşedintelui Comisiei pentru politică externă a Senatului, Petru Filip.
„O delegaţie comună Camera Deputaţilor – Senat, în săptămâna viitoare, 18 – 20 ianuarie probabil, va fi la Oslo. (…) Este o acţiune comună pentru că Norvegia este un Parlament monocameral, dar cred că este foarte bine pentru că legislaţia priveşte Parlamentul în ansamblul său. Cred că ar face bine pentru ambele Camere, şi pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, o discuţie la faţa locului pe probleme ce ţin de legislaţia protecţiei copilului”, a declarat Petru Filip.
Citeşte şi: Ambasada Norvegiei explică regulile privind protecția copiilor, în contextul cazului Bodnariu
El a explicat că miercuri, comisia pe care o conduce a întocmit un Memorandum privind vizită oficială la Oslo, documentul urmând să fie semnat de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, supus atenţiei Biroului permanent şi transmis preşedintelui Parlamentului Norvegiei. Totodată, el a adăugat că documentul a fost redactat „în termeni foarte bine cântăriţi referitor la rugămintea de a deschide uşile Parlamentului norvegian”, pentru ca reprezentanţii celor două Parlamente să poarte „o discuţie reală, directă şi corectă de ambele părţi” fiind vorba despre „culturi şi abordări diferite”.
Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului a ţinut să precizeze faptul că acest Memorandum nu necesită avizul Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, fiecare Cameră urmând să aprobe separat documentul.
„La nivelul Senatului, Memorandumul cu propunerea de deplasare îl face Comisia de politică externă şi va fi înaintat Secretariatului General al Senatului şi, ulterior, va trece de Biroul permanent. Nu este vorba de o aprobare a Birourilor permanente reunite ale celor două Camere, fiecare Cameră aprobându-şi propriul lui program, propriul Memorandum al Comisiei de specialitate. Că ulterior delegaţia va fi una comună, cu program comun acolo, asta este o chestiune deja de procedură organizatorică”, a explicat Filip.
Citeşte şi: O altă familie de români din Norvegia se judecă pentru custodia copiilor
Petru Filip a mai precizat că, în opinia sa, efectuarea acestei vizite la Oslo vine ca urmare a unei discuţii purtate de către cei doi preşedinţi, Valeriu Zgonea şi Călin Popescu-Tăriceanu, în delegaţia comună parlamentară Camera Superioară a Parlamentului urmând să fie reprezentat de senatorii Titus Corlăţean (PSD) şi Ben-Oni Ardelean (PNL).
„Cred că a fost o discuţie la nivelul preşedinţilor celor două Camere, pentru că problema, la un astfel de nivel, excede relaţiile directe la nivelul Comisiilor de politică externă. Este vorba de mult mai mult decât o discuţie care ar fi putut avea loc între mine, de exemplu, şi omologul meu norvegian. Ieri după-amiază am purtat o discuţie telefonică cu domnul preşedinte Tăriceanu şi cred că asta a fost, o discuţie a celor doi preşedinţi în vederea luării unei legături directe cu preşedintele Parlamentului norvegian”, a mai spus Filip.
Citeşte şi: Premierul Cioloş: situaţia familiei Bodnariu, „foarte delicată” şi „complexă”
El a menţionat că, la nivelul Comisiei pentru politică externă din Senat, a existat „din punct de vedere politic o implicare pe această problemă”, fiind purtată deja o discuţie cu ambasadorul Norvegiei la Bucureşti.
„Şi la nivelul Parlamentului se încearcă realizarea unui contact direct cu lideri politici din Parlamentul Norvegiei pentru a explica, din punct de vedere al legislaţiei şi tradiţiilor româneşti, modul în care în România este văzută şi simţită relaţia între părinţi şi copii, pentru că ne dăm seama că este o chestiune care ţine de abordări diferite. (…) Cred că prin discuţii directe şi corecte de ambele părţi, fără ca acest lucru să însemne o imixtiune în treburile interne ale uneia sau alteia dintre ţări, putem să încercăm o armonizare faţă de aceste prevederi legale”, a conchis Filip.
Citeşte şi: UPDATE: Soţii Bodnariu şi noul lor avocat vor discuta cu ambasadorul României la Oslo
Copiii familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, şi soţiei sale norvegiance Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în 16 noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor. Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.