Pe bloguri citim, luni, despre motivele pentru care rămâne închis Stadionul Naţional, dar şi despre cât a cheltuit România pentru dezvoltarea reţelei de autostrăzi.
Cătălin Tolontan scrie, pe blogul său, despre motivele pentru care Stadionul Naţional rămâne închis.
„Autoritățile n-au găsit nimic în neregulă, doar Curtea de Conturi a pus pe masă în 2013 un raport pe acoperiș, presiunea publică s-a domolit și toate au mers înainte. Rezultatul e că, acum, stadionul stă închis. Aceleași autorități nu-și asumă un reglaj care, după toate testele de care public avem cunoștință, e o treabă de reglementări, nu de material propriu-zis. Răfuiala e doar aparent între Primărie și IGSU. De fapt, ambele instituții, lovite la lingurica popularității, par a fi intrat în faza în care zic oamenilor: „Dacă tot nu ne apreciați munca, stați acasă, că nu ne punem noi pielea la saramură ca să interpretăm normele tehnice!”. Nefiind în stare să găsească o soluție, ele sînt gașcă împotriva publicului. Astfel e pus la conservare cel mai mare stadion al României”, scrie Tolo.
Pe blogul lui Moise Guran citim despre situaţia autostrăzilor din România.
„Am ajuns în situaţia dramatică de a demola autostrăzi, când nici nu avem suficiente, iar ministrul Transporturilor ne anunţă că a reziliat contractul cu firma care a realizat tronsonul demolat, dar şi că va trebui să reproiectăm unele autostrăzi care au fost la fel de prost gândite. Am cheltuit în aceşti ani, în mod haotic, aproape 4 miliarde de euro pe autostrăzi, dar am dat peste 100 de milioane de euro pe hârtii, studii inutile care fie au expirat, fie au fost făcute prost. Parte din aceşti bani au finanţat campanii electorale într-o gâlceavă nesfârşită a clasei politice, risipind resurse, dar mai ales timp, timp în care nu ne-am dezvoltat pentru că am ratat astfel şansa să creăm locuri de muncă. Mai mult decât atât, din cauza incoerenţei politice, am construit când materialele erau scumpe şi am desenat hârtii în perioadele în care erau ieftine. Fabrici de ciment, de bitum şi de fier s-au închis, redesenând destine neştiute ale unor oameni care n-au înţeles niciodată de ce ţara lor nu ştie să facă ceea ce alte ţări pot”, transmite Biziday.
Zoso scrie despre trei tipuri de accidente care au loc, cu precădere, iarna.
„Depășirea bruscă: Sedanul vrea să depășească un camion care merge prea încet. Se uită, se asigură că nu vine nici o mașină din spate, pornește depășirea prea brusc și pierde controlul volanului. Pe timp de iarnă, depășirile se fac ca pe autostradă, cu acolade mai mari și fără a brusca volanul. Pietonii neatenți: Oamenii aleargă și uneori nu se opresc la timp. Am văzut zeci de situații în care pietonii se lovesc de mașinile oprite la semafor, fie alunecă, fie din cauza vitezei. Am văzut mai rar situații precum în film. Carambolul nesemnalizat: Iarna se întâmplă cele mai stupide accidente. Oamenii opresc să ajute sau opresc pentru că nu se poate înainta. 90% nu aprind luminile de avarie. În film vedeți trei situații de acest tip. Uitați-vă cu atenție, sunt foarte puține mașini care au avariile puse, ceea ce îi face pe șoferii care vin din spate să nu fie avertizați asupra pericolului”, potrivit Zoso.
De pe blogul lui Adelin Petrişor aflăm că liderul nord coreean Kim Jong Un a decorat pe cei care ar fi participat la testul nuclear de săptămâna trecută, aproximativ 500 de specialiști, tehnicieni, militari și muncitori.
Tedoo scrie despre viaţa dusă de pescari.
„Nu doar pe mine mă fascinează pescarii. E plin internetul de povești, de imagini care le glorifică simplitatea și bunul simț. Deși au trai greu și mulți dintre ei abia o duc de pe azi pe mâine, omuleții aceștia exercită asupra noastră un farmec implacabil. Stilul de viață pescăresc este printre cele mai idilizate, iar “satul de pescari uitat de lume” echivalează, în cultura modernă, cu Paradisul regăsit. Pe undeva așa și este. Pescarii constituie ultima breaslă de “culegători” a omenirii. În vreme ce toți ceilalți pământeni își cultivă sub o formă sau alta hrana, depinzând în mare măsură de ce-am sădit, pescarii adună în năvoade fructe coapte de-a gata. Marea, lacurile, râurile, sunt tot atâtea grădini ale Edenului din care ultimii copiii fără de păcat, pescarii, au voie să culeagă liber, cât le poftește inima și cât le permite meșteșugul. Pescarii sunt făpturi amfibii care trăiesc la granița dintre două lumi: cea solidă, previzibilă, a uscatului și cea misterioasă, în permanentă schimbare, a apelor. Nu aparțin de fapt niciuneia dintre ele. Oriunde s-ar afla, ochii lor decolorați de soare privesc întotdeauna spre tărâmul celălalt. Când se află pe țărm caută marea; din larg, mijesc către conturul uscatului. Casa e întotdeauna dincolo. Două lumi și două legi. Pe mare ai voie să faci lucruri interzise pe uscat, dar există multe reguli a căror încălcare te poate costa scump. Și invers: scapi dintr-o furtună teribilă, ajungi la țărm, te urci pe motocicletă și 50 de metri mai încolo iei amendă pentru că nu purtai cască”, potrivit Tedoo.
