Cei doi membri grupării „Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” (HVIM) din Transilvania, Szocs Zoltan şi Beke Istvan, află, marţi, dacă vor rămâne în arest preventiv, în dosarul în care sunt acuzaţi că intenţionau să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat la manifestările de 1 Decembrie de la Târgu Secuiesc, după ce procurorii DIICOT au cerut prelungirea arestului cu 30 de zile, potrivit Agerpres.
Cererea este analizată de Curtea de Apel Bucureşti.
Beke Istvan, cetăţean român de etnie maghiară, a fost arestat preventiv pe 1 decembrie 2015, el fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi nerespectarea regimului materiilor explozive privind prevenirea şi combaterea terorismului.
Ulterior, procurorii au extins cercetările în acest dosar şi l-au reţinut pe Szocs Zoltan, preşedintele grupării „Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” (HVIM) din Transilvania, acuzat de instigare la săvârşirea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi instigare la nerespectarea regimului materiilor explozive.
Potrivit DIICOT, în calitate de preşedinte al HVIM Transilvania, la data de 10 octombrie 2015, în cadrul unei şedinţe la care au participat membrii structurilor locale ale extensiilor în România ale HVIM, Szocs Zoltan i-a instigat pe membrii celulei Târgu Secuiesc a HVIM Transilvania să confecţioneze un dispozitiv exploziv improvizat pe care să îl detoneze în public.
Procurorii notează că, pe parcursul respectivei întâlniri, s-a convenit ca dispozitivul să fie realizat de Beke Istvan, care se pricepe la electronică, prin utilizarea unui fitil care „ar face să se aprindă cel puţin 3 – 4 petarde simultan” şi că mai trebuie „doar o baterie”. Dispozitivul urma să fie detonat de la distanţă, prin intermediul unui telefon mobil.
Ca loc de amplasare a dispozitivului a fost propus perimetrul din zona în care se află statuia lui Gabor Aron, unul dintre participanţii la întâlnire propunând ca loc de amplasament un coş de gunoi din centrul localităţii, situat pe traseul de deplasare a paradei militare.
Citeşte şi: Cum au motivat judecătorii arestarea lui Beke Istvan
Anchetatorii au descoperit că Beke Istvan Attila este administratorul SC B.I.A. Electronic SRL, cu sediul în Târgu Secuiesc, judeţul Covasna, şi că folosea un teren situat pe raza localităţii Estelnic, unde are amenajat un poligon de airsoft.
La percheziţiile efectuate la reşedinţele lui Beke Istvan, procurorii au găsit 195 de dispozitive explozive clasa articole pirotehnice categoria a III-a cod FP3, dintr-un total de 400 bucăţi achiziţionate cu încălcarea legii; materii explozive – clasa articole pirotehnice categoria a II-a cu fum alb; dispozitiv de iniţiere şi temporizare a impulsurilor electrice de 12 V.