Un copil de patru ani a murit, iar fratele său de şase ani a ajuns la spital după ce au fost muşcaţi de câinii vagabonzi din parcul Tei. Copiii erau însoţiţi de bunica.
Oficiali din cadrul Poliţiei Capitalei, o femeie a sunat la numărul de urgenţă 112, în jurul orei 12.22, şi a anunţat că nu-şi mai găseşte unul dintre nepoţi. Femeia a spus că se afla în parc, împreună cu cei doi nepoţi ai săi, în vârstă de şase şi, respectiv, patru ani.
Conform declaraţiilor femeii, la un moment dat, cei doi copii s-au îndepărtat de ea şi au dispărut. În timp ce îi căuta, nepotul de şase ani s-a întors cu o rană la picior şi a povestit că el şi fratele său au fost atacaţi de câini. Băiatul a spus că fratele lui a fost prins de câinii maidanezi. Copilul de patru ani fiind găsit mort, într-un tufiş.
Zona în care a fost găsit copilul este securizată, pentru ca anchetatorii să poată face cercetarea la faţa locului.